VIDEO Ninsori, povesti si sanius la Brebu Nou in Caras Severin
Călătoria noastră începea din capătul satului Brebu Nou. De fapt, în acte, acesta este centru comunal, dar Primăria este mutată de mult la Gărâna. Pornim spre lumea satelor turistice de munte, acolo unde încă ninge cu tradiţii. Paşii noştri vor colinda pe uliţele satului Brebu Nou în căutarea unui loc bun de săniuș. La Brebu Nou, acesta nu este un lucru asa de greu fiindcă tot satul este așezat cu ulițele în pantă. Casele pemilor plecați și risipiți prin Europa, dar cu un veșnic dor de locurile natale, cu ,,haimat” ul în suflet, ne privesc de pe margini. Unele au obloane închise – semn că proprietarii nu au timp de iarnă și omăt, altele, ne privesc cu ferestre deschise- este adevărat- foarte puține. Cei ce au rămas în sat, vrednicii acestor locuri, s-au pregătit încă din toamnă pentru iarna frumoasă de acum. Fiindcă, să nu uităm, suntem încă în februarie.
[youtube id=”DnSoiq3rjuw”]
Aici, la Brebu Nou și la Gărâna, iernile sunt altfel. Pe cât de frumos este pentru noi, din punct de vedere peisagistic, pe-atât de greu este pentru muntenii brebeni. Însă ei sunt oameni vrednici, truditori care au ridicat pensiuni și care şi-au început pregătirile şi proviziile încă din toamnă. Aşa-s oamenii de la munte. Dar chiar şi-aşa, în dese rânduri, viforul iernatic îi încearcă. Dovadă zăpada de mai bine de jumătate de metru. Fiecare a dat-o de-o parte cu ce a avut: unii cu lopata, alții, mecanizați.
Îmi era dor de-o iarnă la ţară, o iarnă în inima naturii, departe de orice gând de urbanizare. Îmi era dor de-o iarnă împodobită cu cetină, cu fulgi de nea, cu vânt tăios, îmi era atât de dor de troiene mari de zăpadă, de fulgi ce se topeau pe chipuri şi chiar şi-aşa, prin simplitatea lor aduceau acel zâmbet pe chipurile noastre de copii îmbujoraţi.
Printre gene și printre fulgii ne nea, acum, la fel ca şi-atunci când eram tinerei și juni, în zilele copilăriei noastre, parcă nu s-au arătat crăiesele zăpezilor de Semenic.
Fulgi mari, fulgi ,,de copilărie, fulgi de amintire” fulgi și ninsoare amintindu-ne de tinerețe, de vremurile când dansul lor aducea acel zâmbet de copil pe chipurile noastre. Trăgeam sania și îi luam în față, apoi, uimiți de mărimea și frumusețea lor, stam pe loc și priveam minute-n şir dansul lor printre crengi până cădeau și se se așezau peste stratul gros și alb de zăpadă. Aşa-s fulgii, ușori, pufoși, dar la olaltă…..știți și voi continuarea și ce înseamnă viscolul pe Semenic.
Însa, chiar şi astăzi, în iarna de februarie a nostalgiilor noastre, dacă vrem și credem, mai poate fi ca şi-atunci când noi, copiii, tinerii, porneam spre bunici, la ţară, acolo unde iarna a fost mereu iarnă adevărată.
Acum, meleagul nostru hibernal, era situat la mijloc de munte bătrân cu creasta-i ninsă. La mijloc de Semenic, fiindcă așa se cheamă pe-acest semeţ cu fruntea-i căruntă, trimiţând către noi rafale de fulgi în dans frumos de crăiasă a zăpezii.
Mulțumiri prietenului Marius pentru fotografii și imagini.
