VIDEO Poetul Octavian Doclin și al lui „Balet de noapte“

Octavian Doclin, despre care criticul literar Gheorghe Jurma spune că este cel mai cunoscut poet din Caraș-Severin, prin cărțile publicate, prin faptele sale legendare, dar mai ales pentru că despre el și opera lui s-au scris deja câteva cărți, și-a invitat marți, 17 februarie, chiar în ziua în care a împlinit 66 de ani, familia și prietenii deopotrivă, la lansarea unui nou volum. A fost o sărbătoare a poeziei, un moment așteptat de toți cei care au consumat clipe unice în preajma unui poet și om cum a fost și este Octavian Doclin. Locația aleasă, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“.

„Baletul de noapte“, apărut la Editura Gordian, „evocă o vârstă poetică matură, încărcată de repere ce se vor recunoscute și respectate“, după cum se arată în prefața semnată de Marcel Pop-Corniș.

Ca și în celelalte volume, ideea de reînoire, de renaștere, de regăsire persistă și în poemele cuprinse între coperțile cărții, așa cum avea să observe Gheorghe Jurma. Poetul ne spune frecvent că există două realități: una de suprafață și alta de profunzime. Subterană. „O carte are un autor și un titlu. Titlurile sunt interesante și dau dimensiunea unor preocupări intense ale poetului. Cartea este importantă pentru că, deși după fiecare volum ce apare spune că nu mai scrie altul, el își caută alt drum, altă renaștere, moarte și înviere. Fiecare carte e un eveniment, deoarece prin ea se încearcă altceva“.

Criticul Călin Chincea, un alt prieten al poetului, a mărturisit că nu a apucat să citească cartea pe îndelete. Doar a răsfoit-o înainte de lansare, însă acest lucru nu l-a împiedicat de la câteva considerente. „Octavian Doclin are ceva de spus, deși poezia sa nu are originalitate din punct de vedere lexical. El este aproape de poezia inițiatică. Cuvintele sunt nobile și pure prin ele însele, pentru că descoperă o umanitate“.

Momentul de glorie al serii a aprținut, cum era și normal, sărbătoritului, care a recunoscut cu fair-play: „Eu sunt un boem incurabil, dar de o ordine enervantă“. Apoi a povestit o întâmplare cu femeia căreia i-au fost dedicate toate cărțile scrise până acum, Ada D. Cruceanu. „Când Ada a trebuit să-și facă repede un dosar cuprinzând o listă lungă de un kilometru cu hârtiile de care avea nevoie, eu i-am găsit toate aceste în 30 de minute“.

O povestioară cu tâlc, dar care ne arată că înainte de a fi poet, Octavian Doclin este un om cu trăirile sale spuse în versuri sau uitate în nopțile tinereții.

A recitat din Eminescu, Nichifor Crainic și Labiș, fiind răsplătit de invitați cu aplauze, flori și cuvinte (ne) poetice de viață lungă.

Preluare Matei Mircioane – argument-cs.ro – See more at: http://argument-cs.ro/content/poetul-%C8%99i-al-lui-%E2%80%9Ebalet-de-noapte%E2%80%9C#sthash.U9CRdzwK.dpuf

Comments

comments

Powered by Facebook Comments