VIDEO Satul Berlişte terorizat de hoţi iar poliţia este acuzată că nu face nimic

Un sat din Caras Severin este terorizat de hoţi. De cum se lasă seara, oamenii se baricadează în case şi pun fel de fel de zăvoare la uşi de frica hoţilor. De ani de zile, de la localnici s-a furat tot ce poate exista în casa unui om: de la produse agricole și până la ..vasul de toaletă sau cabina de dus. Ba s-a ajuns până acolo încât de la unii săteni s-au furat și geamurile termopan și gardurile din jurul casei. Unele case au fost golite de tot ce strânsese bietul om, de tot avutul său.

La Berlişte, oamenii au ajuns la capătul puterilor. Furturile au început în urmă cu vreo 10 ani și fiindcă niciodată nu a fost prins vreo un hoț, acestea continuă până în ziua de azi. S-a ajuns până acolo încât unul dintre hoți, a intrat în casa unei familii înarmat cu un cuțit. De o parte a ușii se afla hoțul cu cuțitul în mână iar dincolo de ușă se aflau două femei și un bărbat urmărindu-l în monitor cum le cutreieră casa.

Imaginile au fost prezentate polițiștilor, furturile au fost reclamate poliției, dar nu s-a rezolvat nimic până în prezent. A existat chiar și un denunţ cu probe, dar lucrurile au rămas în aceeaşi stare. Păgubaşii şi-au găsit o parte din lucrurile furate – fie vândute prin sat, fie pe la târguri și, și le-au recuperat cumpărându-le de la cei ce le vindeau. Poliția – nu a făcut nimic.

Exasperați, mai mulți săteni au luat legătura cu IPJ Caras Severin de unde li s-a promis sprijin, dar nu s-a făcut nimic. Ajunși la capătul puterilor, păgubașii au plecat la București la MAI la Corpul de control și abia atunci au început să se miște lucrurile, adică a fost demarată o anchetă în cel mai pur stil românesc: presupușii hoți au fost transportați de polițiști la Timișoara pentru un test poligraf, dar cheltuielile de transport le-au suportat sătenii.

Oamenii mai spun că cei ce au fost la șefia postului de poliție din Berliște, nu s-au implicat aproape deloc în aceste probleme, sau dacă au făcut-o, totul a fost formal. Sătenii mai spun că în schimb, actualul şef de post a refuzat să vină la post pentru audierea unui denunțător spunând că este prea de dimineață și este sâmbătă.

Sătenii au depus sesizări la IPJ, la MAI şi Corpul de control din cadrul MAI, dar până acum nu s-a rezolvat nimic. Ba mai mult, ei reclamă faptul că de când a fost realizat reportajul la ei în sat, şeful de post și ajutorul acestuia, le caută ,,nod în papură şi-i amendează pentru lucruri şi motive inventate de polițiști doar pentru a-i speria. Sătenii spun că şeful de post i-a avertizat că de acum înainte ,,să le rezolve toate problemele televiziunea”.

Culmea este că şeful de post însoţit de către ajutorul acestuia, au urmărit maşina Antenei 1 vreo 25 de km până în oraşul Oraviţa în parcarea de la Lidle. Ba mai mult, au vrut se se convingă dacă noi suntem cei care au filmat acolo, întrebându-ne explicit acest lucru.

Conducerea IPJ Caraș Severin, spune că au fost semnalate mai multe furturi în zona Berliște, unele sunt încă în faza de dosar de cercetare fiind prinşi şi hoţii, alte cazuri au fost închise şi hoţii condamnați, dar sunt și furturi cu autori necunoscuți. În ceea ce privește activitatea postului de poliție, conducerea IPJ spune că nu a fost depusă nici o reclamație privind acest aspect.

La rândul lor, oamenii spun că este normal să fie așa. ,,Eu sunt postaşul satului şi împărţeam corespondenţa în momentul în care am fost oprit abuziv de ajutorul şefului de post din sat. Mi s-au invocat unele acuze, dar întâmplarea a făcut ca acolo să fie mai mulți săteni care au văzut ce se întâmplă, am sesizat conducerea IPJ și a MAI și l-am dat în judecată pe șeful de post” spune unul dintre cetățeni. Oamenii din Berliște mai spun că se știe de problema lor de mai mulți ani, sesizări au fost făcute în anii trecuți, dar nu s-a rezolvat nimic. Ba mai mult, ei spun că unul dintre hoți este protejat de unul dintre șefii din conducerea IPJ Caraș Severin cu care este rudă.

Comentarii

comentarii

9 thoughts on “VIDEO Satul Berlişte terorizat de hoţi iar poliţia este acuzată că nu face nimic

  1. Marian si iulia nu cumva sunteti complice?din cate opserv voi stiti ca e minciuna?aveti dovezi?ca minte voi spuneti adevaru?sau sunteti voi hotii?

  2. Marian si iulia nu cumva voi stiti ceva?de unde sti ca e minciuna?voi stiti ce se intampla in alta casa?ciudat nu cumva sunteti voi cautati?

  3. Ce sa intamplat marian si iulia?nu cumva sunteți pe mana cu hotii?..Minciuni?aveti dovezi ca is minciuni?

  4. D-ta stii ce vorbesti sau doar dai din gura fara rost? Ce motiv crezi ca avem noi ca sa scriem altceva decat ce a fost acolo? Intreaba-l pe dansul ce a cautat cu masina dupa noi pana la Oravita in parcare la Lidle. Ba a si intrebat soferul daca ,,voi ati fost la aia la Berliste?” Așa că ai grijă ce vorbești. Am reclamat si la politie faptul ca am fost urmariti de masina cu numere de Mh. Priveste imaginile doamna; minte unul, mint doi, dar minte o duzina de oameni?

  5. Sunt pure minciuni, nu pot sa cred cat puteti sa inventati ?! cum puteti sa spuneti ,voi reporterii ca seful de post v-a urmarit si ca a vb cu voi, cand el nici macar nu v-a vazut?! sa va fie rusine la toti, mincinosilor.. sa faceti rau e usor, sa faci bine, rar mai vezi..Investigati mai bine si aflati adevarul, ca asta nu e, cu siguranță!!! 

  6. Minciuni ,singura care spune adevarul este doamna de la Timisoara. Pacat ca veniti si va bateti capul cu asemenea minciuni, politia din comuna este prea buna pentru aceasta comuna. Sa le fie rusine la acesti mincinossi.

Comments are closed.