VIDEO Târgul agricol de la Coronini – Târgul Clisurii Dunării

Cea de-a doua ediţie a Târgului Agricol de la Coronini, organizat de către Primăria comunei şi Camera Agricolă a judeţului Caraş-Severin a fost o reuşită. A fost mult mai multă lume decât la prima ediţie şi – pe lângă dimensiunea agricolă a târgului, iată, descoperim şi acea dimensiune socială. După cum se poate vedea, probabil că la târg a fost prezentă toată Clisura Dunării la Coronini, ceea ce nu poate decât să bucure, deoarece, pentru oamenii din zonă, a fost organizat acest târg, fie că sunt agricultori, fie că nu.

La manifestare au fost prezenţi distribuitori de îngrăşăminte chimice, pesticide, ierbicide, flori, crescători de animale şi păsări, producători individuali de produse tradiţionale, dar şi foarte mulţi cumpărători. Târgul a crescut ca şi calitate, dar şi ca număr de participanţi, faţă de prima ediţie, organizată anul trecut.

Atmosfera a fost întreţinută de fanfarele reunite din Răcăşdia – judeţul Caraş-Severin şi Grebenaţ – Serbia, dar şi de Ansamblul Semenicul, al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin. Ca la orice târg, nu au lipsit tradiţionalii mici, dar nici berea.

O manifestare similară va fi organizată sâmbătă – 16 mai şi în oraşul Bocşa, unde se speră că, deşi va fi tot a doua ediție, va avea acelaşi succes.

Dorinţa organizatorilor este ca, la fiecare sfârşit de săptămână, în fiecare comună să fie organizate astfel de manifestări, pentru că sunt necesare pentru toţi locuitorii din toate zonele, atât pentru agricultori, cât şi pentru comercianţi.

Comentarii

comentarii