VIDEO Ultima zi dedicată Zilelor Reșiței a fost una ,,grea” cu muzica simfonică

Centrul Civic al Resitei s-a transformat aseară într-o sală de spectacol avându-i ca protagoniști pe membrii ansamblului Percutissimo- dirijor Doru Roman, pe pianistul Teo Milea și ansamblul coral al Filarmonicii Banatului din Timișoara- dirijor Iosif Todea.
Față de celelalte zile când ploaia a fost dușmanul organizatorilor și al reșițenilor, aseară, vremea a fost una plăcută ceea ce a permis organizarea scenei și a ,,sălii de spectacole” pe platoul din fața Prefecturii și aducerea a aproape o mie de scaune. Spre bucuria copiilor și nu numai, actorii din Trupa CheckArt din Timisoara au luat rolul unor statui vivante ce au împânzit Centrul Civic. Reșițenii au văzut pentru prima dată așa ceva în orașul lor.

De departe, pianistul compozitor Teo Milea a făcut un spectacol magistral cu melodiile interpretate la pianul pe care îl poartă peste tot cu el în lume. Milea a fost acompaniat de un flautist, dar și de un toboșar. La final, publicul prezent, in jur de 1000 de oameni, a aplaudat în picioare ,, la scena deschisă” prestația artistului cerându-i un biss.

Seara a fost încheiată magistral de Corul Ansamblul Filarmonicii Banatului din Timișoara, cor condus de dirijorul Iosif Todea. Coriștii au încântat audiența cu un moment coral având ca temă coloana sonoră a filmului ,,Sunetul muzicii”. Publicul numeros a gustat din plin momentul, semn că reșițenii iubesc muzica clasică.

După cinci zile de distracție, programul dedicat Zilelor Reșiței a ajuns la final. Peste oraș se așterne liniștea și reșițenii așteaptă următoarele evenimente publice. Organizatorii s-au declarat mulțumiți, atât de desfășurarea evenimentului în sine, cât și de participarea reșițenilor la acesta.

Alex Horvath

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “VIDEO Ultima zi dedicată Zilelor Reșiței a fost una ,,grea” cu muzica simfonică

  1. Cu tot respectul, statuile vivante sunt din echipa Cheack art si nu sunt actorii de la Teatru de vest.

Comments are closed.