VIDEO Vineri si sâmbătă la Armeniș – CEL MAI IMPORTANT EVENIMENT DE ELIBERARE DE ZIMBRI DIN EUROPA

12-13 iunie 2015, comuna Armeniș, județul Caraș-Severin, Munții Țarcu, România Rewilding Europe, WWF România, Primăria și Consiliul Local al Comunei Armeniș și Asociația Măgura Zimbrilor Armeniș – AMZA, vă invită să luați parte la evenimentul:
Acum un an de zile, cel mai mare mamifer din Europa, zimbrul, a fost readus în Carpații
Meridionali. 17 zimbri au fost relocați în Munții Țarcu, provenind din centre de reproducere
și grădini zoologice din toată Europa. De atunci, turma s-a adaptat noului mediu și e
pregătită pentru viața în sălbăticie. În luna iunie aceștia vor deveni primii zimbri liberi de pe
aceste meleaguri, după mai bine de 200 de ani.

În 12 iunie, o nouă turmă de 20 de zimbri va ajunge în Munții Țarcu, în apropierea comunei
Armeniș, provenind din opt rezervații din Elveția, Germania, Belgia și Franța. La rândul ei,
această turmă va trece printr-un proces de adaptare treptată, sau “resălbăticire”, până la
eliberarea acestora în sălbăticie, în toamnă.

Ne-ar face o deosebită plăcere să vă avem alături la acest eveniment istoric pentru
reîntoarcerea zimbrilor în Carpați. Munții Țarcu vor fi gazda unei noi turme de zimbri, care
se va alătura primului grup de zimbri liberi și va putea străbate Carpații Meridionali, după
două secole de absență.

Veți avea ocazia să fiți în linia întâi a unei inițiative ambițioase, care și-a propus să
contribuie la salvarea acestei specii carismatice de la extincție și formarea, până în 2019,a
unei populații stabile de 185 de zimbri liberi în Carpații Meridionali care ar putea ajunge la
500 de exemplare în următorii 10 ani. Viziunea noastră este ca bunăstarea comunităților
locale să fie susținută prin valorizarea unuia dintre ultimele bastioane de sălbatice din
Europa, prin dezvoltarea de întreprinderi locale prietenoase cu mediul.

Rewilding Europe și WWF România, împreună cu partenerii locali, naționali și
internaționali, lucrează la crearea unui model de dezvoltare durabilă în Carpații
Meridionali și la refacerea unei populații sălbatice de zimbri de-a lungul Carpaților.
Zimbrul, Bison bonasus Este o specie umbrelă care, odată reintrodusă cu succes, iar
habitatul ei conservat în mod eficient de-a lungul Munților Carpați, va ajuta la menținerea,
la scară mare, a coridoarelor ecologice , permițând proceselor naturale și resălbăticirii să
aibă loc – ajutând astfel natura să se vindece singură.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments