VIDEO – BAC cu scor negativ- 30% promovaţi, 70 % picaţi

Nici anul acesta nu a fost cu noroc pentru elevii care au susţinut examenul de bacalaureat. În judeţul Caraş-Severin au promovat doar 30,25% dintre candidaţi. Totuşi, procentul de prmovabilitate este mai ridicat faţă de anul precedent când au promovat examenul de maturitate doar 26% dintre absolvenţii claselor a XII-a.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute de elevii de la 3 licee din Reşiţa. La Liceul Baptist au promovat 83% dintre candidaţi, la Liceul de Arte 82%, iar la Liceul „Traian Lalescu“, 80% dintre elevi au obţinut notă de trecere. În Caraş-Severin sunt şi şase unităţi şcolare în care promovabilitatea a fost zero: Colegiul Tehnic Cărăşan din Reşiţa, Grupul Şcolar Industrial din Bocşa, Liceul Bilingv româno-croat din Caraşova, Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu” din Prigor, Liceul Tehnologic „SF. Dimitrie” din Teregova şi Grupul Şcolar Industrial Construcţii de maşini din Caransebeş. Primele rezultate au fost aşteptate cu nerăbdare de copii şi părinţi.
Elevii nemulţumiţi de notele obţinute au depus astăzi contestaţii. Încă de la prima oră, centrele de examen au strâns zeci de contestaţii.
În total, astăzi, au fost depuse 579 de contestaţii, cele mai multe fiind înregistrate la centrele de examen din Reşiţa, 224.
La noi în judeţ niciun candidat nu a reuşit să obţină media 10 în urma susţinerii examenului de maturitate. Medii mari, între 9 şi 10 au obţinut 10% dintre candidaţi, respectiv 87 de candidaţi. Alţi 6% dintre candidaţi, respectiv 106 elevi, au obţinut notă de trecere la toate probele, dar nu au promovat bacalaureatul deoarece media finala a fost mai mică de 6. Contestaţiile din Caraş-Severin vor fi rezolvate în judeţul Mehedinţi. Afişarea rezultatelor finale se va face în 13 iulie.

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “VIDEO – BAC cu scor negativ- 30% promovaţi, 70 % picaţi

  1. Mai terminati-va cu prostiile si ganditi logic, ca doar nu ati albit la par degeaba. Chiar si cei care au vorbit acum, au copiat la examenul de Bac, asa ca nu e cazul sa dea o nota de caracterizare elevilor care au picat exemenul. Ganditi-va de ce nu sunt puse camere de supraveghere la sectiile de votare, acolo unde frauda nu face decat sa va indobitoceasca, pe astia care ati catalogat elevii, ca fiind „tot mai multi prosti” Nu suntem noi mai destepti decat un Ponta plagiator, un premier copy-paste, care, cu certitudine a copiat si la examenul de Bac. Ganditi-va cat sunteti de curati mental si sufleteste, si nu aruncati murdaria voastra in sufletele pure si curate ale elevilor care nu au avut sansa sa ia examenul. Observ ca un examen de Bac este mult mai importan decat unul pentru permisul de conducere, iar cu toate acestea, nu a murit nimeni din cauza unui liceean care a cazut acum la exemenul de Bac, pe cand pe sosele sunt destule victime ale inconstientei unor nenorociti care fac victime, dar ei … au examenul de Bac, luat.”

  2. Că Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 e clar, cum la fel de clar e că el ţine de minima cultură pe care ar trebui să o asimilezi după terminarea celor patru ani ce fac tranziţia între gimnaziu şi eventualele studii superioare, ce ar tre…bui să le ofere o pregătire suficientă pentru a pretinde şi accede la un post, altul decât de pierzător de timp.
    Nici matematicile superioare predate la liceu nu sunt doar pentru olimpici, deci cine s-a hotărât să-l facă, avea o proiecţie a greutăţilor ce le are de întâmpinat.
    La fel cred că biologia nu explică altfel fotosinteza, sau dacă o face sunt totuşi patru ani de asimilări ce nu depind neapărat de programa şcolară, ci de dorinţa a trece a fiecărui individ de un anumit standard minimal de instrucţie.
    Este clar că după situaţia anului trecut, s-a sperat că prin dispariţia lui Funeriu de la ministerul învăţământului, noul ministru, dintre cei mulţi şi temporari, va trece la vechiul sistem ce făcea din bacalaureat nimic altceva decât nişte zile pierdute , unde fraierii se bucurau de note mari, după ce şi-au pierdut în cei patru ani mai puţin timp în club, acolo unde-i fain, în favoarea învăţatului ce nu oferă nimic altceva decât eventual o intrare la facultate fără taxă, da ce contează când babacu vrea să te vadă doctor, te face chiar şi dacă trebuie să vândă vaca, sau să mai pună nişte apă şi sare în carnea împuţită pe care o vânde la cal. I-a.
    Sunt curios, deşi nu rezistăm decât împrumutând bani pentru unii şi plătind toţi, cum se vor comporta de la toamnă profesorii ce până acum au avut scuza unei instruiri slabe a elevilor ca fiind un fel de protest al lor pentru diminuarea salariilor.
    Se vor întoarce la salariile nu foarte mici, chiar mai mari decât al multor ingineri şi economişti, ce în cei 23 de ani nu au fost plânşi pentru salariile prea mici pentru cât produc în susţinerea economiei naţionale, aşa rahitice cum este ea.
    Posibil pentru ca verile să fie liniştite pentru toţi, să se revină la sistemul anterior, cu taxa de comisie, subiecte ca în bancurile cu miliţieni, şi atunci, că aşa-i românul, totul va fi perfect, nu contează ce e mâine, important este ce-i azi.

  3. Norocul şi-l mai face şi omul, de la toamnă se vorbeşte că o să fie mult mai simplu, ceva gen testul cu bila de la şcoala de miliţieni.
    Sigur sistemul de învăţământ în afară de faptul că e revendicativ, de mulţi ani nu s-a reformat nici măcar la nivelul anilor din ‘naintea binelui oferit nouă de ultimii 23 de ani.
    Exigenţele profesorilor au intrat pe tărâmul lui leafa, mică, dar merge.
    Dacă judeţul Iaşi are 15 note de 10, şi un procentaj de peste 50%,cred că trebuie să ne mai gândim un pic când afirmăm că Banatu-i fruncea .

Comments are closed.