Violenţa este argumentul celui lipsit de argumente!

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Nonviolenţei în Şcoli, 30 ianuarie 2017, Colegiul National „Mircea Eliade” Reșița, a organizat activitatea „Violenţa este argumentul celui lipsit de argumente!”- o reflectare asupra evenimentelor rasiste, inclusiv din mediul şcolar şi premierea clasei tolerante. Scopul activității a fost prevenirea actelor de violență în rândurile elevilor și formarea unui comportament pozitiv si tolerant în relaționarea cu ceilalți.

Au participat elevii din clasa a VIII-a C şi a VII-aD, coordonaţi de profesorii Fercea Ghiorghiţa şi Perţa Cristina, care au luat cuvântul şi au animat o dezbatere despre fenomenul violentei în şcoală, în societate. Invitatul nostru special, a fost cunoscutul şi apreciatul reporter de război, Mario Balint, carea vorbit despre terorism, ca factor de risc la adresa păcii şi securităţii popoarelor, despre aspecte concrete ale discriminării în şcolile aflate în zonele de conflict din fosta Iugoslavie şi din Irak. Expoziţia de desene “Stop violenţei” a fost amenajata de elevi, îndrumati de profesor Vukovics Damian Titiana.

In prima parte elevii clasei a VIII-a C, au arătat în intervenţiile lor cum este celebrată Ziua Memorială a Holocaustului la nivel national şi în celelalte state, pentru că de curând a fost comemorarea internaţională a victimelor Holocaustului, pentru că noi toţi trebuie să cunoaştem trecutul, pentru ca tânăra generaţie să fie educată, în spiritul promovării toleranţe şi a bunei înţelegeri. Holocaustul a fost unul dintre cele mai îngrozitoare genociduri din istorie şi a determinat elaborarea legilor internaţionale, împotriva încălcării drepturilor omului. Holocaustul ar trebui să rămână numai in filme şi în cărţile de istorie, iar în viaţa de zi cu zi să triumfe prietenia, toleranţa, pacea!

S-au prezentat materiale despre violență precum și exemple de bună practică – rezolvarea unor cazuri concrete, cu efecte asupra ameliorării fenomenului, prin intermediul Proiectului educațional „Violența nu te face mai puternic”, desfăşurat în şcoală, premiat la concursul “Democraţie şi Toleranţă”. S-a insistat pe factorii si cauzele care genereaza violenta, asupra modalităţilor de prevenire şi ameliorare a fenomenului violenţei în scoală, dar şi despre valorile care ne motivează şi ne mentin direcţia în viaţa fiecaruia dintre noi: comunicare, libertate, responsabilitate, siguranţă, educaţie, credinţă, carieră, familie, prietenie, toleranţă.

Concluzia a fost că elevii trebuie să fie mai atenţi cu ce se întâmplă în jurul lor , să-şi găsească modele pozitive printre eroii şi lecturilor lor, printre personalitătile care s-au remarcat în diferite domenii de activitate, să sesizeze formele de violenţă şi să anunte mai departe , solicitând ajutorul părintilor şi profesorilor.

Trebuie să tolerăm ca să fim toleraţi, trebuie să respectăm ca să fim respectaţi, trebuie să oferim libertate ca să fim liberi. Toate aceste stări stau la baza toleranţei, care trebuie privită ca o virtute nu ca o obligaţie.

Menţionăm că aceste activităţi se desfăşoară cu sprijinul financiar al The Olga Lengyel Institute &Memorial Libray New York care au oferit organizatorilor un minigrant pentru derularea unor activităţi de educaţie pentru democraţie şi drepturile omului .


Profesor coordonator,
Fercea Ghiorghiţa
Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa

Comentarii

comentarii