Ziua Francofoniei la Resita VIDEO

Ziua francofoniei i-a adus împreună pe iubitorii culturii şi limbii franceze la Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici Caraş-Severin. Instituţia de cultură i-a premiat pe cei mai talentaţi elevi din judeţ care au participat la concursul ,,Spune-mi zece cuvinte”.

80 de tineri din Banatul Montan au participat anul acesta la concursul ,,Spune-mi zece cuvinte”, concurs organizat de Secţia Franceză a Bibliotecii Paul Iorgovici Caraş-Severin. Ediția din acest an, a adus în atenția oraganizatorilor şi participanţilor discursul și a propus zece cuvinte pe tema oralității. Toate lucrările literare urmează a fi publicate într-o broșură ce va fi editată sub egida bibliotecii.

Tinerii au participat cu poezii, proze, desene, filmuleţe şi chiar mici piese de teatru. Participanţii sunt atraşi de limba lui Voltaire din diverse motive.

Ziua francofoniei a fost marcată pentru prima dată în 1998 şi este celebrată în toate cele 75 de de ţări memebre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Comentarii

comentarii