Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Sărbătorită în fiecare an pe 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice va fi marcată și instituțiile de asistență socială din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin.

Astfel, Complexul de Servicii Sociale pentru Persoane Adulte Reșița a programat, începând cu ora 10:00, un concurs de împins cărucioare, la sediul instituției, cu angajații și beneficiarii căminului, precum și diferite jocuri, împreună cu copiii de la Organizația ”Pentru Fiecare Copil, o Familie”. În caz de vreme nefavorabilă, vor fi organizate jocuri în inscinta instituției.

De la ora 11:00, la centrul din Reșița își vor da concursul Corul Bisericesc al Catedralei din Reșița și elevii de la Școala Generală Nr. 2 din municipiu. Cu acest prilej, vor fi oferite pachete, flori, insigne și diplome pentru fiecare beneficiar în parte, iar cei mai vechi beneficiari ai instituției, dar și cei mai activi, vor primi premii speciale.

După-amiaza, de la ora 16:00, este programat un spectacol de muzică populară, care va fi urmat de cina festivă. Manifestarile se vor încheia cu un foc de artificii.

În aceeași zi, pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice ”Sfinții Constantin și Elena” din Caransebeș ziua va începe cu participarea la Sfânta Liturghie, începând cu ora 9:00, după care va urma servirea mesei festive. De la ora 14:00, beneficiarii vor lua parte la un program artistic diversificat, susținut de membrii Asociației Terra, care vor interpreta melodii și poezii din creația proprie, precum și de un grup de copii de la Școala Specială din Caransebeș, care vor recita poezii în grai bănățean.

Atmosfera va fi întregită de un grup de tineri ai Ansamblului ”Junii Gugulani”, al Casei de Cultură ”George Suru” din municipiul de pe Timiș și Sebeș, care au pregătit un spectacol de dansuri și muzică populară.

Comentarii

comentarii