Ziua Învăţătorului sărbătorită anul acesta pe 5 iunie

invatatoarePe 5 iunie se celebrează Ziua Învăţătorului.
Ziua Învăţătorului a fost instituită ca manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic si cultural, anual, pe data de 5 iunie, conform Legii 289/2007, aprobate de Parlament.
Ziua Învăţătorului este cea mai veche sărbătoare laică, fiindcă în data de 30 iunie 1927 Tribunalul Ilfov a autentificat statutul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari.
În perioada interbelică sediul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România s afla în Bucureşti pe strada Sfinţii Apostoli. Datorită acestui fapt de atunci cadrele didactice din România s-au simţit onorate să fie serbate în fiecare an chiar de ziua Apostolilor. Şi poate că nimic nu e întâmplător pentru că astăzi să fi dascăl este cu adevărat o misiune de apostolat, iar în 1923, la un congres al lor, învăţătorii au fost numiţi „cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubire de moşie”.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie şi cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hancesu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ), respectiv Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”), au convenit în cadrul şedinţei Comisiei Paritare din MEN, ca activităţile din Ziua Învăţătorului să se desfăşoare conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar.

În aceeaşi şedinţă s-a decis ca, începând cu anul şcolar 2013-2014, datele de 5 Octombrie (Ziua Mondială a Educaţiei) şi 5 Iunie (Ziua Învăţătorului) să fie introduse si marcate distinct în structura anului şcolar 2013/2014.

Comentarii

comentarii

One thought on “Ziua Învăţătorului sărbătorită anul acesta pe 5 iunie

Comments are closed.