1 Iunie – Ziua Copilului cu multă culoare, jocuri şi muzică la Scoala Gen 7 Reşita VIDEO

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 Reșița au fost implicați în programul SĂRBĂTORIM COPILĂRIA, organizat cu ocazia Zilei Copilului. Începând cu ora 10, în curtea școlii s-au desfășurat activități variate. În cadrul unor ateliere cu tematică adecvată preferințelor și preocupărilor elevilor școlii, au avut loc activități outdoor, de cultură generală, sportive, facepainting, board games, personalizare tricouri, flashmob, lego, desene pe asfalt și altele.

Începând cu ora 11:00, cei aproximativ 600 de elevi ai Școlii 7 Reșița, au primit din partea profesorilor lor un CADOU SPECIAL: un spectacol extraordinar, constând în muzică medievală, expoziție de arme medievale și demonstrații de folosire a acestora, într-un show incendiar al trupei timișorene PEREGRINII.

Un accent deosebit s-a pus pe socializare și jocurile copilăriei, fara tablete, telefoane sau alte electronice: de la pictură pe asfalt și pe tricouri și până la jocuri de grup: flashmob , șah, rumy, cărți, monopoly sau construcția figurinelor din piese lego.

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “1 Iunie – Ziua Copilului cu multă culoare, jocuri şi muzică la Scoala Gen 7 Reşita VIDEO

  1. In timpul in care ati scris acest raspuns tipic pentru o musamalizare, puteati face o investigatie telefonic, tocmai datorita gravitatii situatiei. Doua elemente contribuie la confirmarea celor semnalate de noi: in ziua in care s-a desfasurat „CADOUL SPECIAL”, la prima ora, doamna Inspector Scolar General a fost prezenta la o sedinta fulger in care s-a pus problema sesizarii noastre facute catre Inspectoratul Scolar, sedinta in care doamna directoare Pomoja Ileana a recunoscut faptul ca trupa Peregrinii a fost chemata si platita (oare in ce fel din punct de vedere financiar-contabil?) sa desfasoare un mic spectacol la dorinta si insistentele unei doamne invatatoare, care nu este alta decat doamna Ardeleanu. Doamna Inspector Scolar General a considerat ca nu este necsar sa ia in considerare reclamatia noastra pentru ca in acasta intelegere era implicat directorul ajunct Ionut Gartoi, membru important al PSD, impreuna cu care doamna Ardeleanu a si tratat detaliile prezentei trupei la evenimentul scolii. Si cel de-al doilea element care confirma dorinta doamnei invatatoare de a-l ajuta pe domnul Primar, e faptul ca in ziua urmatoare trupa Peregrinii a cantat GRATUIT in Resita la invitatia Primariei, ceea ce pune sub un mare semn de intrebare spectacolul organizat pe BANII PROFESORILOR (fapt incontestabil chiar de catre directiunea scolii, chiar daca l-au numit „contributie benevola”) la Scoala Gimnaziala nr.7 din Resita, cu o zi inainte. Nu ne asteptam sa incepeti o investigatie, evident ca doamna Ardeleanu Cristina este un vechi client al publicatiei dumneavoastra, ca de altfel al intregii prese din Resita, asa ca nu cred ca va era prea greu sa ii oferiti sansa sa se apere. Rasfoind articolele publicate, legate de Scoala Gimnaziala nr.7 din Resita, reiese ca numai doamna Ardeleanu desfasoara activitati in aceasta scoala. Contribuiti astfel la exacerbarea unui cult al personalitatii care nu poate fi decat rezultatul unui orgoliu nemasurat. Daca contribuiti interesat sau nu, la aceasta intrebare nu avem un raspuns.

  2. CADOUL SPECIAL a fost facut cu forta, ………………………………………………………………………………………..mesaj moderat

    Buna seara! Cele afirmate de dv. sunt foarte grave si par atac la persoana sau ceva asemanator. In cazul in care va sustineti cele spuse, va rugam sa ne contactati si impreuna cu dv. sși cei in cauză, vom discuta această problemă. Nu va supărați, dar http://www.infocs.ro incearcă să fie echidistant si corect din punct de vedere jurnalistic. Nu lăudăm pe nimeni și nu pupăm pe nimeni in dos, dar nici nu aruncăm gratuit cu noroi in cineva. Nu putem vorbi de o persoană care nu se află de față si nu se poate apăra.
    Editor

Comments are closed.