Liniștea dimineții de Duminică a fost spartă în mii de cioburi de zgomotul unui accident petrecut la intrarea în pasajul TMK. Un autoturism ce rula dinspre Casa Muncitorească a părăsit carosabilul și s-a izbit de un stâlp de iluminat public din mijlocul drumului. Culmea este că pe stâlpul respectiv este …
Citeste mai multMonthly Archives: septembrie 2017
VIDEO Festivalul Etniilor din Banat s-a desfasurat la Bocsa
Ajuns, anul acesta, la cea de-a 16-a ediţie, Festivalul Comunităților Etnice din Banat, desfăşurat la Bocşa, a reunit în același loc, germani, sârbi, ucraineni, croați, cehi și români, întru-un regal folcloric și gastronomic. Programul a cuprins o paradă a portului popular şi un program artistic susținut de formațiile participante din …
Citeste mai multVIDEO Plan de menţinere a calităţii aerului in Caras Severin
Consiliul Județean Caraș-Severin a elaborat un plan de menţinere a calităţii aerului. Potrivit consultantului din cadrul firmei care a efectuat studiul, Olimpia Mindaş, analiza situaţiei calităţii aerului, la nivelul judeţului Caraş-Severin, a evidenţiat faptul că în economia generală a emisiilor atmosferice, din punct de vedere al surselor mobile, traficul rutier …
Citeste mai multDolarul a crescut cu aproape 3,2 bani- Analiza financiara infocs.ro
Evoluția raportului euro/leu a fost la fel de plicitisitoare ca în precedentele 18 ședințe, sarea și piperul fiind oferit de dolar și franc. Cursul monedei americane a recuperat o bună parte din pierderile suferite în precendentele patru ședințe și a crescut de la 3,8275 la 3,8593 lei, cotațiile fluctuând între …
Citeste mai multEducația financiară este vitală pentru un antreprenor
În contextul actual, al permanentei preocupări pentru gestionarea cât mai eficientă a timpului, comerțul online câștigă din ce în ce mai mult teren. Ca o consecință firească, antreprenorii se orientează spre afaceri din acest domeniu, iar printre cele mai atrăgătoare sunt cele desfășurate pe platforma Amazon. Avantajele vehiculate de cei …
Citeste mai multCeea ce trebuia facut de mult s-a intamplat – Guvernul a aprobat militarizarea Institutului Cantacuzino
În ședința de joi, Guvernul a aprobat trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării, invocând necesitatea de protejare a României în fața amenințărilor „războiului hibrid”. După trecerea în subordinea MApN, unitatea transferată între cele două ministere se va numi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Conform proiectului Ordonanței, …
Citeste mai mult„Prietenii Munților”, continuatori ai turismului reșițean, 40 de ani de existență
“Numai simpla alunecare cu schiurile pe pârtie, numai senzația că ești aproape să îți depășești limitele, numai succesul primei încercări de a înfrunta pârtia de unul singur sunt suficiente ca să te simți liber și rupt de toate greutățile din lume. Ai vazut oameni triști, deprimați sau plictisiți pe pârtiile …
Citeste mai multO femeie de 41 de ani a murit in urma unui accident intre Teregova si Armenis in defileul Timișului
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această seară pe DN6, între localităţile Teregova şi Armeniş. O femeie de 41 de ani a murit. Maşina cu număr de Mehedinți în care se afla femeia ca pasager, era condusă de către un bărbat de 36 de ani, circula dinspre …
Citeste mai multNEWS ALERT Președintele Iohannis și-a anulat vizita în Ucraina, în urma adoptării Legii Educației: Pe noi ne doare acest lucru
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că își va anula vizita oficială în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educației, considerând că acest act normativ contravine bunelor intenții reciproce și limitează drastic accesul minorităților la educația în limba maternă. „În consecință, când am aflat de această lege, am contramandat vizita …
Citeste mai multATENTIE! VIDEO CU LIMBAJ EXPLICIT 18+ Nu e de la noi din Caras, dar priviti si va cruciti! Pana unde poate merge nesimtirea unora!
Polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti, Dolj, au fost sesizaţi, noaptea trecută, în jurul orei 4.00, de un bărbat din localitate cu privire la faptul că un autoturism a ieşit în decor avariind autoturismul său parcat la poarta locuinţei. Echipa de siguranţă publică ajunsă la locația indicată a constatat faptul …
Citeste mai mult
Info CS