Yearly Archives: 2026

Alaiul Primăverii este o manifestare unică în ţară și urmărește promovarea și conservarea tradiţiilor populare VIDEO

Explozie de culoare și voie bună la Reșița, unde tradiția a prins din nou viață odată cu cea de-a 41-a ediție a evenimentului Alaiul Primăverii. Manifestarea a adunat peste 600 de artiști amatori, ansambluri și formații din toate zonele etnofolclorice ale Banatului Montan, dar și invitați speciali din județul Hunedoara, …

Citeste mai mult

Liniuțele îi vor costa foarte scump pe doi tineri

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte de lege Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, pe Calea Timișoarei din municipiu. Din primele verificări a reieșit că la data de 5 aprilie, …

Citeste mai mult

Acțiune pentru combaterea vitezei excesive, desfășurată de polițiștii rutieri din Caraș-Severin

În perioada 13–19 aprilie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin participă la acțiunea SPEED, organizată la nivel european sub egida ROADPOL, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. În acest context, la data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 15:00–19:00, în …

Citeste mai mult

Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă de la Reșița pentru clasele IX-XII VIDEO

Municipiul Reșița este, în aceste zile, gazda unui eveniment educațional de prestigiu: Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă pentru clasele IX-XII, organizată în premieră la nivelul județului Caraș-Severin, la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița. Peste 300 de elevi din întreaga țară, calificați la etapa națională, participă, la Reșița, la Olimpiada Națională …

Citeste mai mult