VIDEO Lavinia Călina – la cea de a treia lansare de carte

Lavinia Călina, care, la numai 26 de ani, a publicat două romane bine primite de critică de specialitate, a fost prezent al Reşita. În faţa unui public numeros, Lavinia Călina a vorbit despre creaţiile sale, „Ultimul avanpost“ şi „Neamul corbilor – Copiii întunericului“.
https://youtu.be/8HQjgB4cqPg 
Lavinia Călina a debutat, direct cu roman, fără să mai aibă alte tangenţe cu lumea literară, în februarie 2014. Atunci, a văzut lumina tiparului primul volum din distopia „Ultimul avanpost”. A urmat, la numai câteva luni distanţă, romanul „Neamul corbilor-Copiii întunericului“, un fantasy cu vrăjitori, iar în aprilie 2015, al doilea volum din „Ultimul avanpost”. Romanele au fost prezentate la Reşita, publicului amator de SF.
 
 În noiembrie, Lavinia Călina va finaliza şi cel de-al 3-lea roman, „Zona zero“, un post – apocaliptic cu zombi.

Citeste si

Ion Marcel Vela: Suntem echipă mai ales în aceste vremuri tulburi, pentru că ne iubim Patria și neamul

Ziua Armatei Românei mă obliga să îmi plec capul și să am un gând pios …