editor

Leul și euro așteaptă rezultatele referendumului din Grecia – Ce facem cu banii ?

În perioada analizată leul a avut o evoluție apreciativă față de principalele valute, cauzată de prudența arătată de investitori înainte de aflarea rezultatelor referendumului din Grecia privind acceptarea programului de măsuri solicitate de troika UE-FMI-BCE, pentru continuarea finanțării care a început în 2010. Luna trecută, leul s-a depreciat, comparativ cu …

Citeste mai mult

VIDEO Metode de a prepara usturoiul, rapid si usor

Pe raftul cu condimente sau in camara sta ascuns un ingredient despre care se crede ca are puterea de a te proteja de cancer, de a echilibra nivelul colesterolului si de a-ti intari sistemul imunitar in sezonul rece. Da savoare oricarui preparat si se gaseste in orice anotimp. Este vorba …

Citeste mai mult

MĂSURI EFECTIVE PENTRU PROMOVAREA TURISMULUI ÎN BANAT RUTE TURISTICE

Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Caraş-Severin în parteneriat cu Fundaţia Clubul Turistic Banatia și Organizația Turistică Pancevo a implementat proiectul Măsuri efective pentru promovarea turismului în Banat finanțat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. Proiectul implementat în perioada 31.12.2013 – …

Citeste mai mult

S-a aprobat ”Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Caraș-Severin”

Considerat un document strict necesar și complex ”Strategia de dezvoltare a județului Caraș-Severin” pentru perioada de finanțare 2014-2020, a fost aprobat de către administrația județeană. Obiectivul general al acestei strategii țintește realizarea unei dezvoltări economice durabile, favorabilă incluziunii sociale și care să ducă la creșterea PIB-ului pe locuitor pentru a …

Citeste mai mult