Un preparat ce nu lipsește de pe masa de sărbătoare. O salată rezultată din prepararea supei. Numai că, la noi, la români, salata de bouef- adică vită – în franțuzește, a ajuns să fie …din pui. De câte ori nu ați auzit gospodinele spunând că: ,,am făcut o supă bună …
Citeste mai multeditor
Perchezitii si descinderi in Clisura Dunarii
Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin, în cooperare cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe langă Judecătoria Moldova-Nouă, au declanşat o acţiune specifică pentru depistarea unor persoane care desfăşoară activităţi de …
Citeste mai multPrichindei de la cinci grădinițe, s-au întrecut pentru Cupa lui Moș Crăciun
Prichindeii de la cinci grădinițe din municipiul Reșița, s-au întrecut în competiții sportive pentru o cupă mai puțin obișnuită, Cupa lui Moș Crăciun. Organizatorul acestor întreceri sportive a fost Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și a avut ca partener Inspetoratul Școlar Județean. Cei mici au participat cu entuziasm …
Citeste mai multDezbatere publică la Resita despre un Centru Civic adaptat vremurilor
”Amenajarea centrului civic din punct de vedere urban și peisagistic” a fost tema abordată în dezbaterea publică organizată de către Primăria Reșița. Deși se dorește o amenajare în interesul cetățeanului, după cum a menționat viceprimarul Ioan Crina, din partea cetățenilor au venit doar 6 sugestii referitoare la cum și-ar dori …
Citeste mai multVIDEO FOTO Familiile sinistrate din blocurile explodate, se întorc acasă
Lucrările de reabilitare şi de modernizare a celor două blocuri explodate, cel de pe Al. Gugu şi cel de pe Al. Vlădeasa, au fost finalizate. În cazul celor două imobile avariate de explozii, Primăria Municipiului Reşiţa a evacuat molozul de pe suprafeţele afectate şi a transportat bunurile locatarilor prin Direcţia …
Citeste mai multVIDEO Gradina Dubai Miracle Garden – cea mai mare si probabil cea mai frumoasa gradina din lume
Probabil ca Dubai este cea mai potrivita locatie pentru tematica acestui site pentru ca tot ceea ce construiesc cei din Dubai trebuie sa fie la superlativ si neaparat ” mai cu mot ” decat orice s-a construit similar oriunde in lume. [youtube id=”ZqQzDtK7Yc4″] La fel se intampla si in cazul …
Citeste mai multPoliția Economică a ieșit pe străzile Reșiței să combată evaziune fiscală
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin în colaborare cu Departamentul de Prevenire a Criminalității Economice din cadrul IPJ au desfășurat pe străzile din municipiu Reșița o acțiune de informare și prevenire a evaziunii fiscale. [youtube id=”QNDrr6jYu84″] Cei implicați în această acțiune au oferit …
Citeste mai multTraficanți de droguri reținuți la Caransebeș
Doi tineri condamnaţi au fost reţinuţi de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, în cursul zilei de 16 decembrie a.c. T.S., în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat de Tribunalul Caraş-Severin la doi ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de …
Citeste mai multMoș Crăciun le aduce salariile compensatorii disponibilizatilor de la CET
Ca urmare a demersurilor întreprinse de Primăria Municipiului Reşiţa, Instituţia Prefectului-judeţul Caraş-Severin şi de către administratorul judiciar al SC CET Energoterm SA-în faliment, începând de mâine, 17 decembrie 2014, vor fi achitate şi restul salariilor compensatorii pentru foştii salariaţi ai acestei societăţi. Asupra drepturilor provenind din plăţile compensatorii au fost …
Citeste mai multStop la ajutoarele alimentare pentru două zile
Primăria Municipiului Reşiţa anunţă beneficiarii de produse alimentare din cadrul POAD 2014, care nu au primit cupoane valorice, că în zilele de 17.12.2014 şi 19.12.2014 va fi încetată temporar distribuirea ajutoarelor începând cu ora 07. Distribuirea va fi reluată după recepţionarea produselor livrate de operatorul economic la depozitul situat în …
Citeste mai mult
Info CS