Decada Culturii Germane în Banatul Montan, a ajuns la final. După zece zile de manifestări artistice și de amploare în care au fost angrenați sute de oameni- de la artiști, scriitori și colecționari și până la micuții cititori din școlile din județ, ultima zi, a fost una dedicată în primul …
Citeste mai multeditor
Decizia luată de primar dă rezultate: handbaliștii reșițeni transferați ,,ca la carte”
Consilierii locali ai municipiului Reşiţa au aprobat, în şedinţă extraordinară, transferul jucătorului de handbal Andy-Loren Sămânţă de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” către Clubul Sportiv Caraş-Severin. Acest transfer a fost aprobat de consilieri în schimbul sumei de 3.375 de euro, ce va fi achitată în trei rate lunare. Hotărârea va …
Citeste mai multAdministratorii de Asociații și imobile: obligatoriu atestați
Biroul Asociaţii de Proprietari şi Administrare Cinematograf Dacia din cadrul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa organizează examenul pentru obţinerea atestării calităţii de administrator de imobile. Actele necesare, atât în original, cât şi copie, vor fi prezentate la Registrul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat …
Citeste mai multANUNŢ OPRIRE APĂ in Centrul Doman, str.I. Corvin, Butovăţ, Sarmisegetuza, Funicularului şi Valea Domanului
În vederea executării unor lucrări la reţeaua de distribuţie a apei în vederea eliminării unei pierderi apărute pe strada Sarmisegetuza se va sista furnizarea apei potabile în noaptea de 15 spre 16 Octombrie 2012 , între orele 2300-0400. Vor fi afectaţi consumatorii din Centrul Doman, str.I. Corvin, Butovăţ, Sarmisegetuza, Funicularului …
Citeste mai multATENȚIE Restricții de circulație la Reșița
Circulaţia rutieră pe Strada Corbului va fi întreruptă de miercuri, 17.10.2012 până vineri, 26.10.2012, cu excepţia zilei de duminică, 21.10.2012, zilnic, între orele 08.15 – 15.00 şi 16.00 – 20.30. Măsura este necesară în vederea executării lucrărilor de asfaltare în cadrul proiectului „Reabilitare carosabil, amenajări locuri de parcare şi refacere …
Citeste mai multAu furat tramvaiul cu căruța
Ieri, ziua în amiaza mare, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin au surprins în flagrant două persoane care sustrăgeau material feros din incinta unei societăţi comerciale, de pe raza municipiul Reşiţa. În urma verificărilor făcute la faţa locului, jandarmii cărăşeni i-au identificat pe B.M. în vârstă de 34 …
Citeste mai multMembrii Casei Regale, primiti la Alba Iulia cu mesajul: Monarhia Salveaza Romania
Câteva sute de persoane au participat la ceremonialul de primire a Trenului Regal în Alba Iulia, luni, la împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, membrii Casei Regale fiind primiţi cu urale, unii dintre participanţi strigând „Monarhia salvează România”. Câteva sute de persoane au …
Citeste mai multUPDATE EXCLUSIV VIDEO FOTO Accident cu 4 morti la Bocsa
UPDATE 3 Ultimul bilanț al accidentului de la Bocșa, din Caraș SEverin În data de 15.10.2012, în jurul orelor 08.04, la ieşirea din localitatea Bocşa spre Timişoara, s-a produs un accident grav de circulaţie, în următoarele împrejurări: o autospecială, în care se aflau O. Silviu şi U. Alexandru Pavel, se …
Citeste mai multVaccinarea gratuita impotriva gripei, in intarziere
De cand vremea s-a racit, iar diferentele de temperatura sunt foarte mari, racelile si virozele s-au inmultit, mai ales in randul copiilor. In plus, ca in orice sezon rece, gripa ne bate la usa. Medicii spun ca singura modalitate de prevenire a imbolnavirii este vaccinarea antigripala. Din pacate, in acest …
Citeste mai mult3 ceaiuri care tin de cald la vreme rece
Ce poate fi mai „calduros” in aceste zile cu temperaturi scazute, decat o cana de ceai aromat. Iata care sunt cele mai recomandate infuzii. Teiul te relaxeazaUn ceai de tei si esti gata relaxat si incalzit. Iar efectele lui nu se opresc aici. Nevrozele, anxietatea, agitatia, insomnia sunt afectiuni neuropsihice tratate …
Citeste mai mult
Info CS