Un accident rutier care se putea transforma într-o adevărată tragedie s-a produs pe DN58, la ieșirea din localitatea Soceni spre Caransebeș. Un autotren încărcat cu bușteni s-a răsturnat în curba aflată în pantă, iar încărcătura s-a împrăștiat pe carosabil, pe o distanță de câteva zeci de metri.
În urma impactului, rezervorul de motorină al autovehiculului s-a spart, iar o cantitate însemnată de combustibil s-a scurs pe șosea. Din cauza pantei, motorina s-a întins pe carosabil, formând o peliculă alunecoasă care a îngreunat circulația și a crescut riscul producerii altor accidente.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu un echipaj ASAS format din patru militari, alături de echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin.
Circulația rutieră a fost restricționată parțial până la degajarea carosabilului și înlăturarea pericolului.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Șoferul autotrenului a reușit să iasă singur din cabina grav avariată, fără a necesita îngrijiri medicale.
Info CS