Bani, mulți bani europeni pentru cine stie sa-i ceara

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, la solicitarea Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Caraş-Severin, a organizat miercuri, 13 aprilie, la sediul Palatului Administrativ, o întâlnire de lucru cu primăriile din judeţ în vederea identificării de posibilităţi de dezvoltare a infrastructurii de apă/apă uzată cu finanţare prin PNDR 2014 – 2020, Măsura 7, Submăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. Investițiile sprijinite în cadrul acestei submăsuri au ca scop crearea și modernizarea infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, elemente de bază pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai în comunitatea rurală.

Având în vedere că, pentru a fi eligibile, comunele trebuie să fie incluse într-o aglomerare de minim 2.000 de locuitori, au fost discutate oportunităţile de asociere a două sau mai multe localităţi în cadrul unor aglomerări umane. De asemenea, proiectul de investiție în infrastructura de apă/apă uzată trebuie să fie în conformitate cu Master Planul aprobat pentru apă/apă uzată şi să deţină avizul Operatorului Regional ce atestă funcţionalitatea sistemului.

Prezent la întâlnire, directorul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest, Iulian Bucătaru, a purtat discuţii punctuale cu reprezentanţii fiecărei primării prezente, în vederea analizării oportunităţilor reale pe care le au acestea pentru a accesa astfel de fonduri.
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aplicate de autorităţile publice locale şi ONG-uri care sunt negeneratoare de profit şi nu va depăşi:

– 1.000.000 Euro/comună, pentru investiţii care vizează un singur tip de sprijin (infrastructură de drumuri, apă sau apă uzată);
– 2.500.000 Euro/comună, pentru investiţii care vizează înfiinţarea infrastructurii de apă şi apă uzată şi 1.500.000 euro pentru extinderea acestei infrastructuri;
– 4.000.000 euro, pentru proiectele colective (ADI din care fac parte comune) (proiecte care vizează mai multe comune) fără a depăşi valoarea maximă /comună/tip de sprijin.

Comentarii

comentarii