Cârnați de casă și afumături cu gustul din copilărie găsiți în parcarea de la brutăria din Soceni la toneta lui nea Ion VIDEO

Îi preparăm, îi cumpărăm, râvnim la ei, îi savurăm… Proaspeţi, afumaţi, cu reţete fel şi fel. Mai ales că sunt neaoşi, româneşti. Dar mai ales când sunt făcuți la noi aici în Banatul de Munte, la Soceni, CÂRNAŢII sunt o adevărată încântare pentru papilele gustative. Dacă eşti înnebunit după produsele tradiționale, de casă, cârnaţii de Soceni pregătiți după rețeta lui nea Ioan Păun, reprezintă de câțiva ani buni, alimentul favorit al consumatorilor de produse tradiționale din carne de porc. Fiindcă el a preparat cam tot ce se putea prepara din porc: de la cârnați și specialități și până la șoancă, costiță și oase pentru afumătură. Toate se pot găsi la toneta aflată peste drum de brutăria de la Soceni. Este o tonetă mare, igienică, dotată cu vitrină frigorifică și mai ales, cu prelată ca să nu te bată soarele sau să nu te plouă, atunci când mergi să cumperi ceva.

Să nu uităm că cel de-al cincilea produs tradiţional din Caraş-Severin, este vorba de cârnați, a fost atestat de regretatul Ioan Păun. Uica Ion, cum îi spuneau toți cei ce îl cunoșteau. Astfel cârnaţii din carne de capră ca la Soceni, au fost înscrişi în Registrul Naţional al produselor tradiţionale. Nea Ion Păun din Soceni, era cunoscut în târgurile judeţului Caraş-Severin şi nu numai. El a participat de câteva ori și la Târgul Internaţional INDAGRA de la Bucureşti. Dar la carmagteria lui de la Soceni, se preparau și alte bunătăți.

Din păcate, Uica Ion Păun de la Soceni, a plecat spre o altă lume. Grav bolnav, nea Ion a pierdut lupta cu viața. Dar, ceea ce a început el, este dus acum mai departe de fiica Alina și ginerele Sebastian. Seba – așa cum îi spun toți. Ei sunt ajutați de soția lui nea Ion și tradiția familiei merge mai departe. Seba prepară cu aceiași pasiune carnații după rețeta lui nea Ion. Rețeta este respectată cu strictețe de farmacie, aproape. Cu aceiași pasiune, Seba prepară jambonul afumat, ceafa, cotletul, costița sau fleica afumată. Totul tradițional: carne din porc crescut cu porumb și cereale, carne lăsată la maturat două săptămâni în saramură și afumarea cu rumeguș de cireș sau de stejar. De asta se ocupă doamna Păun – soacra lui Seba, iar de vânzarea la rulotă, se ocupă Alina – soția lui Seba și fiica doamnei Păun. Adică, totul se petrece în familie.

Bucăţile gustoase din carne de porc, maturate și afumate ,,ca la mama acasă” au fost acceptate cu uşurinţă de toți cei ce trec spre Caransebeș sau spre Reșița. Oamenii opresc și caută din priviri rulota lui nea Ion Păun și cumpără de acolo ce au nevoie. În afara produselor din carne, Alina te servește cu brânză, cu smântână, cu caș sau miere de albine. Toate produse în gospodărie, produse de casă – cum se spune. Aflați mai multe amănunte sunând la nr de telefon: 0745784568 sau 0753561825.

În cazul în care sunteți în oraș și nu aveți drum spre Caransebeș și doriți să mâncați o afumătură bună, cu gust aproape ca acasă, aveți la îndemână magazinele Mona Lisa. În minimarketul de cartier, găsiți preparate din carne pregătite după metodele tradiționale și într-o varietate pentru gustul fiecăruia. Încercați și o să vă convingeți singuri.

Comentarii

comentarii