Continuă investițiile în educație la Reșița, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţelor din Zonele Urbane Marginalizate: Reabilitare Şcoala Primară și Grădinița Mociur”. Clădirea care adăpostește cele două unități de învățământ va trece printr-un program de reabilitare …
Citeste mai multUtilitare
Anunț public! Primăria Ticvaniu Mare – Amenajament Silvic
UAT Ticvaniu Mare, cu sediul in localitatea Ticvaniu Mare, strada Principală, nr.1, titular al PLANULUI: Amenajament Silvic al UP I TICVANIU MARE anunţă publicul interesat asupra elaborării primei versiuni a planului, respectiv depunerea lui în vederea declanşării etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu. Informaţiile privind prevederile planului propus pot fi …
Citeste mai multAflă de aici cine rămâne fără curent electric săptămâna aceasta
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a …
Citeste mai multAnunț public! Primăria Ticvaniu Mare – Amenajament Silvic
UAT Ticvaniu Mare, cu sediul in localitatea Ticvaniu Mare, strada Principală, nr.1, titular al PLANULUI: Amenajament Silvic al UP I TICVANIU MARE anunţă publicul interesat asupra elaborării primei versiuni a planului, respectiv depunerea lui în vederea declanşării etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu. Informaţiile privind prevederile planului propus pot fi …
Citeste mai multCum să curățați un robinet de baie și bucătărie
Apa este limpede, pură și proaspătă. O asociem cu bunăstarea și cu reînnoirea energiei. Ne bucurăm de o baie sau de un duș plăcut, ne spălăm mâinile, mâncarea și multe altele. Fiecare picătură este prețioasă și oricine cunoaște dedicarea noastră pentru calitate, înțelege pasiunea noastră pentru curățarea și îngrijirea produselor. …
Citeste mai multCe se întâmplă cu banii?! – BNR protejează eficient leul
BNR a reușit să protejeze eficient moneda națională după atacul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care a avut ca efect prăbușirea joi a monedei ruse la 89,60 ruble/dolari, respectiv la 101,03 ruble/euro. Piețele vor fi bulversate luni după deciziile luate de Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada și Marea Britanie de suspendare …
Citeste mai multCum să porți tocuri înalte: un ghid pentru începători
Nu știm ce părere ai tu, dar noi avem o relație de dragoste-ură cu pantofi de damă cu tocuri înalte. Deși nu putem nega faptul că înălțimea suplimentară ne oferă un plus de încredere în noi și o ridicare instantanee a fundului – fără genuflexiuni – viața nu este la …
Citeste mai multCu ce se mai ocupă Brad Garrett, actorul cunoscut din serialul Everybody loves Raymond
Brad Garrett, actor arhicunoscut după rolul lui Robert Barone din serialul Everybody loves Raymond, pe care l-a interpretat între 1996 și 2005, duce o viață foarte ocupată chiar și după ce a împlinit vârsta de 61 de ani. El își împarte timpul între filme și seriale, spectacole de stand-up comedy …
Citeste mai multAPIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor Unice de Plată în anul 2022
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează de astăzi, 15 februarie,Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată înanului 2022, sub sloganul: “ALĂTURI DE FERMIERI PENTRU O AGRICULTURĂ PERFORMANTĂ! Depune la APIA Cererea Unică de Plată în perioada 01 Martie – 16 Mai …
Citeste mai multHoroscop 21 – 25 februarie – multă agitație și schimbări
BERBEC Între 21 februarie, după ora 11:19, și după-amiaza zilei de 23 februarie se păstrează starea de alertă a nativilor cu privire la bani, cheltuieli ori la inițiativele și demersurile pentru recuperarea unui bun material, în vederea obținerii unui avantaj sau a unei datorii (restanțe).Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru …
Citeste mai mult
Info CS