Centenarul Primului Război Mondial comemorat în Reşiţa

razboi mondial primulSala de conferințe a Consiliului Județean Caraș-Severin a găzduit o manifestare menită să comemoreze 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, însă marele conflict european este încă relevant.
Astfel că manifestări ce relevă acest evenimnt au avut loc în diverse locații atât pe plan național, cât și internațional.
Consiliul Județean Caraș-Severin și Biblioteca Județeană “Paul Iorgovici”, alături de Asociația Germană de Educație a Adulților Reșița și Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin au organizat prezentarea unui album foto dedicat comemorării centenarului izbucnirii Primului Război Mondial. Au fost prezenți şi vice-consulul Germaniei la Timișoara, Excelența Sa Siegfried Geilhausen, prorectorul Universității ,,Babes – Bolyai” din Cluj – Napoca, prof. dr. Rudolf Graf, protopopul Reșiței, Petru Berbentia, arhidiaconul Banatului Montan, Iosif Csaba Pal, directorul Bibliotecii Județene, Clara Constantin, prețedintele Forumului German din județ, Erwin Țigla, dar și numeroși oameni de cultură.
Marele Război s-a remarcat nu doar prin numărul mare de victime, ci prin tipul nou de bătălie pe care l-a adus, introducând în scenă tancurile, forța aeriană și chiar armele chimice. În plus, să nu uităm că modul în care războiul s-a terminat avea să modifice cursul istoriei și, prin consecințele sale, soarta Europei.
Aceasta este cea de-a 59-a apariție editorială a etniei germane din Banat și dorește să fie un remember pentru renumita familie de fotografi BERECZKY din Reșița, cu ale cărei fotografii s-au întâlnit generații întregi de reșițeni.
Luna iunie a anului 1914 a schimbat întreaga lume. Odată cu asasinarea succesorului la tronul austro-ungar, arhiducele de Austria Franz Ferdinand și a soției sale în capitala bosniacă Sarajevo, a izbucnit prima conflagrație mondială.
Astfel că o serie de manifestări comemorative dedicate împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial se desfășoară în aceste zile în întreg județul Caraș-Severin.
Slujbe de cinstire a celor căzuți în cele două conflagrații mondiale sunt programate zilele acestea în cimitirele eroilor: pe 28 iunie la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Martin“ din Măureni și pe 29 iunie, la Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire“ din Caransebeş și la monumentul eroilor din Primul Război Mondial.
Manifestarea ce a avut loc la Reşiţa a fost și un prilej de a readuce în atenția opiniei publice impactul pe care conflictul l-a avut asupra evoluției umanității în ultimul secol, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene, Clara Constantin.
Vice-consulul Germaniei la Timișoara, Excelența Sa Siegfried Geilhausen, a precizat că din păcate zilnic, în întreaga lume mor oameni nevinovaţi, victime ale războaielor, iar datoria noastră este să le păstrăm vie amintirea.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments