Concert de muzică simfonică în peştera Grota Haiducilor din Băile Herculane VIDEO

O manifestare artistică inedită a avut loc sâmbătă seară în staţiunea Băile Herculane. Mai exact, totul s-a petrecut în Peștera Hoților, sau Grota haiducilor, cum i se mai spune. Pentru prima dată de când a fost descoperită – şi asta în urmă cu sute de ani, într-o peşteră aflată la o altitudine de vreo 300 de metri faţă de şoseaua principală, a avut un concert de muzică simfonică. Artiştii au venit de la Timişoara şi cu instrumentele în spate, au urcat coasta muntelui pentru a concerta în peșteră. Primăria a amenajat în interiorul peşterii o mică scenă, a instalat sisteme de iluminat şi a pus scaune pentru spectatori. În sala de la intrarea în peşteră, în tindă peşterii, au fost puse 60 de scaune pentru iubitorii muzicii culte. Fiindcă spaţiul este destul de restrâns, şi mai ales din cauza măsurilor sanitare, la spectacol au avut acces doar 60 de spectatori. Aceştia au fost primiţi în peşteră în urma unei înscrieri prealabile şi doar cu masca sanitara.

Patru specialiști ai instrumentelor cu coarde, un trompetist și o soptrană, cu toții tineri minunați, au concertat mai bine de o oră și jumătate în fața spectatorilor la o temperatură de vreo 10 – 15 grade. Cvartetul de coarde este format din tineri din Timişoara, proaspăt absolvenţi de  conservator, care s-au reunit într-o formație ce poartă numele de Tymes Quartet. Lor li s-au alăturat şi un trompetist și o tânără soprană şi împreună, au susţinut un concert care a cuprins piese din creaţia unor compozitori celebri.

Manifeastarea a ţinut mai bine de o oră şi jumătate şi fiecare piesă s-a terminat în urale și aplauze la scenă deschisă. Fiindcă spectatorii trebuiau să coboare în siguranţă în staţiune,  concertul s-a încheiat magnific la lăsarea serii cu Rapsodia Română. Interpretarea cu acurateţe şi talentul tinrilor artişti, a umplut de emoţie şi bucurie inimile celor prezenţi iar aplauzele au curs minute în şir.

Este pentru prima dată când în Caras Severin şi în Băile Herculane are loc un asemenea sspectacol într-o asemenea locaţie. Manifestarea a incheiat cea de a patra ediţie a Simpozionului naţional ,,Herculne, arcade peste timp,, care s-a desfăşurat în staţiunea de pe Cerna.

De ce I se spune ,,Peștera Hoților sau Grota Haiducilor? Ea are o lungime de 143 metri și a fost descoperită în timpul imperiului austro-ungar.  Este locul în care hoții din perioada romană își ascundeau aici comorile. Apoi, aici au avut ,,cuibul” mai multe cete de haiduci. Peștera a fost explorată de marele speolog Emil Racoviță. Fauna din peșteră este unică în Europa și asemenea specii se mai găsesc doar în America Latină.  

Iar pereții peșterii, au devenit un fel de cronică a zonei. Pereții – și chiar parte din tavan, sunt acoperiți cu foarte multe semnături, unele celebre. Se pare că acolo ar fi și chiar și semnătura împărătesei Sisi. Pe perete se poate vedea semnătura generalului Nicolae Cena și un tricolor datat în anul 1915. Deci, cu 3 ani înainte de Marea Unire. Se pare că cea mai veche iscălitură de pe pereți, datează din anul 1820. Se pare, fiindcă cercetările nu sunt complete.

Comentarii

comentarii