Creștere alarmantă a diabetului juvenil în Caraș Severin

Cresc alarmant cazurilor de diabet. O statistică arată că în 2014 s-a înregistrat o creștere cu 30 % a cazurilor de diabet în județ față de anii anteriori. Numărul celor care au nevoie de tratament pentru diabet a ajuns în 2014 la 10.097, față de 8853 cât se înregistra în anul anterior.

Dacă în trecut diabetul de tip 2 era văzut ca o afecţiune caracteristică adulţilor şi bunicilor, specialiştii avertizează că, în ultima perioadă, aceasta apare tot mai des în rândul copiilor şi adolescenţilor. Principalul factor de risc este obezitatea, a cărei prevalenţă, la această categorie de vârstă, este din ce în ce mai mare.

Dacă la începutul anului 1900 nu exista diabet juvenil din lipsa consumului de produse rafinate, acum nu numai că această boală apare la vârste fragede dar numărul bolnavlor este chiar în creștere alarmantă. Mai grav este că se observă o creștere a copiilor și tinerilor dependeți de insulină, de la un an la altul. Statisticile au arătat o creștere a incidenței spre diabet de tip I în rândul copiilor de 3% pe an.

Din nefericire, lupta împotriva obezităţii infantile este una extrem de grea şi nu poate fi câştigată fără implicarea părinţilor.

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin militează, deși vocea lor nu are ecoul scontat la cei cu răspundere, pentru introducerea unui program național de prevenire a acestei boli. Acest program înclină spre educarea populației vis-a-vis de o alimentație corespunzătoare și spre prevenirea acestei afecțiuni.

”Nu reducem acest număr băgând încă un medicament, ceea ce de fapt se cam dorește pe piață, întotdeauna, nu eu, nu dumneavoastră, dar are cine să se gândească, ci pregătind niște programe pe termen lung, pe termen lung însemnând să gândesc peste 25 de ani. Generația care acum este diabetică la 20 de ani este pentru ceea ce a început să mănânce la de la 2 ani. Eu nu văd cine să vrea să gândească un program de prevenție pe termen lung. Roadele se culeg peste 20 de ani, dar este singura șansă, șansa reală, de a reduce numărul de bolnavi de diabet și alte afecțiuni, numai gândind programe pe termen lung”, a precizat Laurențiu Mărțuică în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic care a avut loc la Prefectura Caraș-Severin.

S-a ridicat chiar probabilitatea nevoii unor sancțiuni care să stimuleze prevenirea sau controlul anumitor afecțiuni. Unele țări ar putea oferi un exemplu în acest sens. În Ungaria, spre exemplu, se dă o amendă de 100 de euro pentru pacienții descoperiți cu hemoglobina glicozilată peste 7%. Acea hemoglobină îl anunță pe medic cum a ținut regimul alimentar bolnavul de diabet. Dar funcționalitatea sancțiunilor ar fi încă o povară pe spatele bolnavului român care trăiește într-o țară în care sărăcia nu-i oferă posibilitatea de a suporta un regim alimentar care să-i reducă această hemoglobină și să țină diabetul sub control.

Numarul copiiilor romani depistati cu diabet zaharat, chiar si de tipul 2, a crescut ingrijorator de mult. Insa, una dintre cele mai grave probleme este aceea, ca boala apare inca de la o varsta foarte mica, lucru care ar trebui sa ridice semne de intrebare atat parintilor, cat si tinerilor.
Acest tip de Diabet apare prin distrugerea celulelor pancreatice ce secreta insulina printr-un mecanism autoimun (organismul sintetizeaza autoanticorpi, responsabili de distrugerea celulelor producatoare de insulina). Cand sunt afectate mai mult de 80% din aceste celule, apar simptomele clinice.

Care sunt simptomele:

Au permanent gura uscata, se plang de dureri adominale si irascibilitate. Chiar si asa, boala e depistata relativ tarziu. Depistarea diabetului de tip 2 la copii este inca si mai dificila, dat fiind ca simptomele nu sunt specifice.
Daca crezi ca micutul tau are diabet, suna imediat doctorul si ofera copilului tau multe lichide fara zahar, pentru a preveni deshidratarea.

Comentarii

comentarii