Emoții pentru absolvenții de liceu – Bac 2015

Emoții pentru absolvenții de liceu. A început sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2015.
Pregătiți sau mai puțin pregătiți absolvenții de liceu au început de astăzi examenul maturității. Prima probă la care au fost nevoiți să-și demonstreze cunoștințele asimilate a fost proba orală la limba română. Probele cu adevărat grele pentru absolvenți sunt cele scrise care vor debuta începând cu 29 iunie.

Pentru susţinerea probelor de competențe lingvistice s-au înscris 2.183 de elevi din Caraş-Severin. Dintre aceştia, 1.842 sunt absolvenţi din seria curentă şi 341 din serile anterioare. Evaluarea orală va avea loc până în data de 26 iunie.

Sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2015 se va încheia în data de 3 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Candidații vor afla rezultatele finale în data de 10 iulie.

Bac-ul 2015 vine şi cu o noutate care să stopeze fraudarea examenelor scrise. Este vorba despre obligativitatea ca înregistrările audio-video din sălile de examen să fie verificate, prin sondaj, de către comisie, după încheierea fiecărui examen scris.

Citeste si

Liniuțele îi vor costa foarte scump pe doi tineri

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte de lege Polițiștii din cadrul Poliției …