Etnia germană din Reşiţa, la ceas de bilanţ 2016

Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa au organizat în anul 2016, pe lângă multe altele, următoarele manifestări principale: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan” (cea de a XXVI-a ediţie, 7 – 16 octombrie) cu cea de a XXIII-a ediţie a sărbătorii „Heimat“-ului germanilor din Banatul Montan la Reșița organizată în 9 octombrie, „Zilele Literaturii Germane la Reşiţa” (cea de a XXVI-a ediţie, 15 – 18 aprilie), „Parada Portului Popular German la Reșița” (cea de a XXII-a ediție, 9 octombrie), „Copiii desenează ţinutul natal” (cea de a XIII-a ediţie), cu expoziția principală de la Reșița (2 aprilie), urmată fiind de cele de la Feldbach din Stiria / Austria (18 mai), de la Maribor / Slovenia (14 iulie), de la Suceava (6 august), de la Cernăuți / Ucraina (8 septembrie) și de la Sânnicolau Mare (24 noiembrie), „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” (cea de a XI-a ediţie a manifestării ecumenice, 18 martie), „Primăvara culturală germană la Reşiţa” (cea de a XIV-a ediţie, 3 – 9 mai), „Te salut, copilărie” (cea de a VIII-a ediţie, 1 iunie), „Iunie – luna expoziţiilor” (cea de a IX-a ediţie), „Germana din plăcere” (cea de a XVII-a ediţie, 23 – 29 iulie), „Gărâna în septembrie“ (cea de a XVIII-a ediţie, 24 – 25 septembrie), cea de a „14-a Întâlnire a formaţiilor muzicale şi a corurilor germane în Banatul Montan” (7 octombrie), expoziţia filatelică „REȘIȚA / RESCHITZA: 245” (30 iunie) şi „Toamna culturală germană la Reşiţa” (cea de a XIV-a ediţie, 2 – 30 noiembrie).

În data de 3 iulie au fost sărbătoriți 245 de ani de existență a Reșiței industriale. Din inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița sau cu sprijinul și implicarea acestora au fost organizate în perioada 14 iunie – 3 iulie mai multe manifestări în municipiul de pe Bârzava.

În decursul anului 2016 au fost editate 12 numere din publicaţia lunară „Echo der Vortragsreihe” („Ecoul Asociaţiei”) din cele 324 apărute în total din 1 februarie 1990 până în prezent, 4 numere speciale dedicate celor mai importante evenimente culturale ale etniei germane din Banatul Montan (din cele 97 editate în total până în prezent), precum şi nouă cărţi, apărute la Editura „Banatul Montan”, din cele 76 apariţii editoriale de până acum. Au apărut de asemenea două numere ale periodicului „info“ (din totalul de 14 numere apărute până în prezent).

În anul 2016 au fost editate 16 plicuri filatelice ocazionale şi 16 ştampile filatelice ocazionale și a fost emisă o medalie dedicată evenimentului „REȘIȚA / RESCHITZA: 245”. De asemenea a fost comandată apariţia unei mărci poştale dedicată evenimentului „REȘIȚA / RESCHITZA: 245”, realizată la Post Austria în luna iunie 2016.

Au fost de asemenea realizate următoarele produse media: CD-ROM „Die Banater Berglanddeutschen = Germanii din Banatul Montan“, Nr. 14 / 2016 şi CD-ROM „Suche nach Spuren der deutschen Vergangenheit: Reschitza – 245 Jahre / Căutarea urmelor trecutului german: Reșița – 245 de ani”.

De asemenea a fost actualizată lunar pagina web în limba germană www.dfbb.ro (coordonatori: ing. Hugo Eduard Balazs şi jurnalista Astrid Weisz). Începând cu 1 aprilie 2015 există și o pagină de facebook coordonată de dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Erwin Josef Ţigla

Comments

comments

Powered by Facebook Comments