EXCLUSIV VIDEO FOTO Xperience România și cea de a V a diție a GPS Trophy – 60 de concurenți offroad la Văliug

offroad valiug2014 (59)În ultimul interval al lunii aprilie 2014, la Văliug și în Munții Semenic din județul Caraș Severin, s-a desfăşurat cea de a V-a ediţie a evenimentului ,,GPS Trophy România” – eveniment organizat de câțăiva ani încoace de către Asociaţia Xperience România.
La această ediţie au participat echipe autohtone precum şi din Austria, Germania şi Elveţia.
Interesul pentru competiție și sportul offroad, a reunit un număr record de 60 de concurenţi. Dintre aceștia, veteranii competiției au fost cei mai încântaţi de activităţile propuse de această ediție a concursului şi mai ales de traseele parcurse.

Ediția din acest an a avut și ceva nou: pentru prima dată, concurenţii s-au înscris la două categorii: Profi – respectiv Hobby, asta în funcţie de dificultate. Cu toate că sunt oameni și concurenți cu expertiență, chiar şi aşa, mulți au fost surprinşi de provocările competiţiei.
Prima zi de concurs a fost plină de surprize şi neprevăzut, însă sub privirile spectatorilor veniți pe traseu în număr foarte mare, concurenţii au demonstrat spirit competitiv şi pasiune pentru acest sport.
Cu fiecare zi, probele au câştigat complexitate datorită mai ales condiţiilor meteo nefavorabile, dar cu toate acestea, în afară de mici incidente inerente unei asemenea competiții de o așa valoare, participanţii au încheiat fără probleme concursul.
În sprijinul organizatorilor și al concurenților, au venit Jandarmeria Montană, Salvamont Caraş-Severin, Consiliul Judeţean CS, Primăria Văliug, ACR, Furat.ro, iar ca şi parteneri media am avut InfoCS.ro şi Aktiv News din Austria.
Muzica videoclip: Mircea Bucsoc.

Vezi și imagini de anul trecut:

EXCLUSIV VIDEO Off-road și plăcere pe Muntele Semenic – GPS Trophy Romania ediția a IV a



Comentarii

comentarii