EXCLUSIV VIDEO Vântul își face de cap în Caraș Severin, localități fără curent electric, circulația oprită pe Dunăre, acoperișuri smulse și poluare cu praf la Moldova Veche

Mpldova 9 2 feb (21)Se pare că viscolul din sudul României s-a mutat în Banat. DE mai bine de trei zile, ISU Semenic, emite continuu avertizări de cod galben și chiar portocaliu de vânt, avertizări care s-au adeverit întru-totul.
De câteva zile bate vântul peste Banatul Montan, dar ca duminică, parcă nu a bătut niciodată. Încă de vineri noapte, peste 50 de localități din Caraș Severin, au rămas pe rând fără curent. Echipele de intervenție de la societatea de energie electrică, au lucrat continuu fără odihnă.
Din cauza vântului puternic, încă de vineri, este întreruptă şi navigaţia pe Dunăre, între km 1040 şi 1075, în zona Moldova Veche – Veliko Gradiște. Valurile sunt atât de mari iar vântul așa de puternic încât stropii de lichid sunt pulverizați iar apa Dunării parcă fierbe.
Mai grav este că vântul puternic a afectat acoperișul a peste 30 de case numai în zona Clisurii Dunării. La Moldova Nouă, vijelia a luat acoperișul de la fabrica de cabluri. La Coronini, vântul a distrus acoperișul la mai multe gospodării, întâmplări similare având loc și la Oravița- Brădișorul de Jos, Măcești, Moldova Veche sau Pojejena.
Tot vântul puternic a ridicat nori de praf de pe iazurile de decantare la la Tăușani și Boșneac de la fosta mină de cupru de la Moldova Nouă pe care l-a dus peste cartierul Moldova Veche. Aerul este de nerespirat în oraș. Particulele fine de nisip și minereu steril intră peste tot. Casele oamenilor sunt îmbâcsite de praful care invadează străzile, curțile, fântânile, camerele și sufletul oamenilor care au ajuns la disperare și arată cu degetul spre primar, autoritățile locale și centrale care de la închiderea minei în urmă cu aproape 10 ani, nu au făcut nimic. Promisiunile curg gârlă în campania electorală și atât.
Când vântul se mai domolește, localnicii ies să curețe urmele: tone de praf ce în amestec cu zăpada, se transformă într-un mâl ce acoperă totul.
Mai grav este că acest praf afectează sănătatea oamenilor care se îmbolnăvesc de silicoză și alte boli de plămâni.

Duminică dimineața, Caraș-Severinul se afla sub avertizare de cod portocaliu cu rafale de vânt deosebit de puternice. Drumul județean DJ 582 E care duce spre muntele Semenic, a fost închis pe tronsonul Pasul Prislop / Stațiunea Semenic de către ISU Semenic din cauza viscolului. Pentru a rezolva această problemă, drumarii și polițiștii de la Poliția Rutieră și jandarmii, s-au deplasat la faţa locului. Drumarii au reuşit să deszăpezească sectorul de drum Prislop – Semenic cu ajutorul utilejelor.
De la intrarea pe Platou, drumul a fost închis câteva ore din cauza sulurilor de zăpadă ce treceau si de 2 m inaltime. Fiindcă pe munte erau peste 200 de turisti care la prânz ar fi trebuit sa coboare spre case, s-a luat decizia formării de convoaie în spatele utilajelor de dezăpezire și astfel au fost aduse autoturismele până la ,,căsuță” . În jurul orei 15, circulația se desfășura normal, în condiții de iarnă.
Începând cu ora 22 a serii de duminică, județul Caraș-Severin se află din nou sub avertizare de cod galben cu rafale de vânt deosebit de puternice. ISU Caraș-Severin anunță că în partea de sud a județului/ zona Clisurii Dunării, Oravița și Moldova Nouă, dar și pe munți, vântul va putea atinge în rafală 80 – 90 de kilometri pe oră. Dacă la ora 18 se reluase alimentarea cu curent în tot județul, la ora 22, alte așezări din zona Oravița, Moldova Nouă și Valea Almăjului, au fost lăsate fără lumină.

Comentarii

comentarii

One thought on “EXCLUSIV VIDEO Vântul își face de cap în Caraș Severin, localități fără curent electric, circulația oprită pe Dunăre, acoperișuri smulse și poluare cu praf la Moldova Veche

  1. Daca vati unii toti voi din Bosneac cu cei din Moldova Veche si Macesti in cautarea unei firme bune de avocatura , pentru a va reprezenta pe voi ca grup in darea in judecata a ”Statului Roman” la CEDO si cerand daune de minimum de 500 MILIARDE de EURO , pentru poluarea catastrofala la care va supune pe voi pe un viitor indelungat si punerea in pericol a sanatatii si a vietii voastre si a copiilor vostri . Deci asta e de facut , inainte cu proiectul !

Comments are closed.