Fii observator cultural! O ţară de scriitori

Multe inepţii îndură şi facebook-ul. Oameni patinaţi de incultură, pohtitori de onoruri literare fără să aibă gram de talent, individe care vor să-şi epateze vecinele de cartier dau iama şi-şi postează balivernele şi mostrele de snobism şi semidoctism. Culmea e că mai primesc şi aprecieri încât te miri întrebându-te dacă nu cumva s-au inversat criteriile axiologiei după regula: tot ce e prost, e bun şi tot ce e bun trebuie dus la pubela de gunoi..
Am întâlnit şi minunea prostiei fără seamăn: cineva descoperă că scriitorii nu trăiesc din scris. Desigur, şi America s-a descoperit deja, în 1492, dacă n-or fi descoperit-o vikingii mai devreme.
În nici o ţară din lume scriitorul nu trăieşte din scrisul lui; în nici o ţară din lume „statul” nu risipeşte, doar dacă un scriitor, valoros, apreciat pentru valoarea operei sale, reprezintă un brand! În zadar orgoliile noastre nu-l apreciază, nu-l vor, îl invidiază; aici, sociologia culturii are răspunsurile ei.
Da, e adevărat că se scot cărţi pe bandă rulantă în perioada postdecembristă, că editurile apar ca după ploaie ciupercile, bune sau otrăvite! Dar acesta e comerţ şi orice traseu comercial are capcanele lui. De pildă s-a acreditat prost ideea că un domn, o doamnă au volume tipărite. Chiar dacă respectivii n-au pic de talent credeţi că banii daţi de prieteni şi de sponsorii lor naivi i-au făcut dintr-o dată genii?
Ei, aici e o problemă de percepţie: mulţi cred că după două-trei cărţi, trebuie să devină membri ai Uniunii Scriitorilor Români. Care, în treacăt fie spus, nu e „statul” ci o asociere profesională a scriitorilor, a unor oameni cu har şi care trăieşte şi activează mai ales prin membrii săi cotizanţi.
În logica lucrurilor că scriitorul trăieşte din scris, că tot românul în perioada postdecembristă a devenit…scriitor, s-ar mai putea livra butada: la noi minciuna e regină iar lenea împărăteasă. Fraţilor, să nu mai muncim nimic altceva, chiar dacă ne-am pricepe, hai să scriem!…