FOTO Apreciere pentru Papa Benedict al XVI-a la Reșița

STAMPILA 2013.02.28Centrul Social „Frédéric Ozanam” și-a deschis porțile tuturor
acelora care au dorit să-l omagieze pe Sfântul Părinte
pe 28 februarie 2013

În toate colțurile lumii, vestea că Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea se va retrage în
ultima zi de februarie al Anno Domini 2013, începând cu ora 20,00, ora Vaticanului, de pe
Scaunul Petrin din Roma, a stârnit emoții, rugăciuni și vii discuții.
Parohia romano-catolică „Maria Zăpezii”, Asociația Caritativă „Sfântul Vincențiu de
Paul“ Reșița şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa au avut onoarea
de a invita pe toți cei interesați la o manifestare complexă sub mottoul „Benedictus PP. XVI
(Joseph Aloisius Ratzinger), Papă (19.04.2005 – 28.02.2013)”, la Centrul Social „Frédéric
Ozanam” din Reşiţa, în seara zilei de 28 februarie (ora 18,30), pentru a marca momentul
retragerii.
În program au fost prevăzute o apreciată expoziţie filatelică și una de carte, dedicate
Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, precum și o expoziție de fotografii din Roma,
toate din colecțiile președintelui Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-
Severin, Erwin Josef Țigla. Incursiuni muzicale au fost efectuate la vioară de prof. George
Gassenheimer, cadru didactic la Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița.
Organizatorii au fost pregătiți să vină în jur de 25 de participanți, marea surpriză fiind
faptul că peste 70 de interesați aparținători diferitelor grupe de vârstă, confesiuni creștine și
etnii au fost prezenți la această manifestare de înaltă încărcătură spirituală.
În introducere, organizatorul principal Erwin Josef Țigla a dat citirii cuvântului Papei
Benedict al XVI-lea din 11 februarie a.c., prin care își anunța retragerea de pe Scaunul
Petrin. Au fost citite de asemenea un interviu dat de cardinalul Francis Arinze din Nigeria,
precum și cuvintele Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, la aflarea
veștii privind retragerea Suveranului Pontif.
Apoi au urmat luări de cuvânt ale participanților. Astfel au vorbit despre Benedict al
XVI-lea protopopul emerit ortodox român dr. Vasile Petrica, actualul protopop de Reșița, pr.
Petru Berbentia, din partea Bisericii greco-catolice: pr. Aurel Bendariu și dr. Ella Ștefănescu,
directoarea Direcției județene pentru Cultură și Patrimoniul Național Caraș-Severin, dr.
Liubița Raichici, și, nu în ultimul rând, arhidiaconul romano-catolic al Banatului Montan,
păr. canonic József Csaba Pál.
În sala festivă a centrului social s-au mai aflat păr. ortodox român Borislav Tasici,
păr. Makay Botond (pastor emerit reformat de Reșița), credincioși romano- și greco-catolici,
ortodocși români și sârbi, credincioși reformați și evanghelici luterani, alți interesați.
Cu același prilej a fost prezentat plicul filatelic ocazional și ștampila aferentă, dedicate
Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea și evenimentului zilei, realizate de Asociația Germană
de Cultură și Educație a Adulților Reșița, după o machetă realizată de Gustav Hlinka și
Erwin Josef Țigla.
Întâlnirea s-a încheiat cu un Tatăl Nostru rostit în comun pentru Benedict al XVI-
lea, pentru toți ierarhii bisericilor reprezentate la manifestare și, nu în ultimul rând, pentru
sufletele celor prezenți.
Erwin Josef Țigla

Comentarii

comentarii