I-au avut aproape pe Dumnezeu și pe polițiștii de frontieră-Şase minori salvați de la înec

Salvare Dunare (3)Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Moldova Veche, împreună cu poliţiştii din Moldova Nouă, au salvat de la înec şase copii aflaţi pe o hidrobicicleta care s-a răsturnat pe Dunăre.

În data de 29.06.2014, orele 18:05, în urma unui apel telefonic primit de la Poliţia Oraşului Moldova Nouă, poliţiştii de frontieră au fost solicitaţi pentru a interveni cu o ambarcaţie în ajutorul unor persoane ce s-au răsturnat cu o hidrobicicletă în fluviul Dunărea, pe direcţia kilometrului fluvial 1055,5, în dreptul localităţii Pojejena, la aproximativ 100 de metri de malul românesc.
La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj al poliţiei de frontieră cu ambarcaţiunea din dotare, împreună cu un lucrător din cadrul Poliţiei Transporturi Navale Moldova Nouă, intervenind oportun pentru salvarea celor şase persoane aflate in pericol de înec după ce hidrobicicleta pe care se aflau se răsturnase.
Cele şase persoane au fost aduse la mal în siguranţă de către poliţiştii de frontieră, ocazie cu care s-au stabilit ca toţi cei în cauză sunt minori, fapt pentru care au fost încredinţaţi părinţilor.

Comentarii

comentarii