Ignat 2021 la Lăpușnicu Mare în Valea Almăjului – Tăiatul porcului tradițional VIDEO

Taiatul porcilor de Ignat la Lăpușnicu Mare in Banatul Montan Pe 20 decembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc, Ignatul. Această sărbătoare este ziua în care, de obicei, la români se taie, sau se sacrifică porcii. Unii etnologi spun că acesta este un obicei pur romanesc, care se perpetuă din negura vremurilor care, în ciuda normelor Uniunii Europene, se mai păstrează încă şi în ziua de azi.

În satele din Banatul de Munte, porcii încă se mai sacrifică după obiceiurile transmise din generaţie în generaţie şi păstrate în familie. Anul acesta, fiindcă Ignatul cade lunea majoritatea gospodarilor taie porcul la sfârşitul săptămânii când toţi membrii familiei se strâng acasă. Dar, sunt şi familii în care această dată este respectată cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Așa este tradiția și în familia lui Adi Neagu – Melcu din Lăpușnicu Mare.

Tăiatul porcului şi mai ales pregătirea lui, este o activitate care presupune multă muncă şi mai ales, multă pricepere. Şi fiind vorba de muncă, fiecare membru al familiei are un program bine stabilit şi sarcini de îndeplinit. Unul are grijă de foc, altul aduce apă, femeile se ocupă de curăţatul usturoiului şi pregătitul intestinelor, iar în toate această activitate, dirijorul principal şi maestrul din vorba căruia nu iese nimeni, este măcelarul. În ziua aleasă, încă din zori, se aud prin sat râmătorii guiţând. În Banatul Montan, după ce porcul a fost sacrificat, se porneşte opăritul și pârlitul. În Banat, pentru a obține un șoric cât mai curat și mai fraged, prima data, sătenii opăresc porcul. Apoi, se trece la pârlitul cu flacără. Dacă înainte se foloseau paiele, acum ţăranii au trecut la butelie sau la maşina cu lemne. Flacăra este plimbată peste toată suprafaţa porcului până ce şoricul devine arămiu. Acesta este semnul că pârlitul s-a încheiat şi acum urmează spălatul, rasul pielii şi mai apoi tranşatul.

După ce porcul este curățat și de ultimul fir de păr, gazda face un ritual ce se transmite din generație în generație: în creștelul capului la porc se face o cruce cu cuțitul în care se pune sare. Apoi, porcul este tămâiat iar gazda spune: ,,Dacă te-am înjurat și drăcuit a fost doar din gură, nu din suflet”. Apoi se taie câte o bucățică din rât și din coada porcului ce se aruncă peste gard fiindcă acolo s-au adunat toate relele. Este momentul în care de pomana porcului se bea țuică fiartă cu zahăr caramel și se face urarea ,,să-l mâncăm sănătosi”!

Apoi începe tranșatul cărnii pe categorii. Din cap şi organe se pregătesc caltaboşii şi pateul, carnea este curăţată de pe slănini şi se face cârnaţi iar jamboanele şi slăninile se pun patru săptămâni la sare, după care se afumă. Aceasta este mâncarea de bază la primăvară şi vară când sătenii ies la muncile câmpului. Pe lângă o bucată de slănină afumată, se pune o bucată de brânză, pâinea şi ceapa şi s-a rezolvat cu merindele pentru la câmp. Din zona pleurală și din diafragmă se taie câte o bucată ce va fi trimisă spre analiza trichineloscopică la medicul veterinar. Abia atunci se poate mânca șorici sau din urechea porcului. Și cum nu exista Ignat fără pomana porcului, gospodinele se îngrijesc de mâncare. Nu lipsește varza acră cu carne proaspătă și carnea prăjită la cratiță cu mămăligă. Apoi lumea trece la treabă la pregătirea cârnaților, a caltaboșilor și a tobelor.

Munca se va încheia seara cu pomana cârnaților când se vor prăji cârnați ce se vor mânca cu mămăligă și varză acră și se vor stropi cu răchie fiartă.

Un reportaj de Adi Neagu

Comentarii

comentarii

One thought on “Ignat 2021 la Lăpușnicu Mare în Valea Almăjului – Tăiatul porcului tradițional VIDEO

Comments are closed.