Mii de turiști au luat cu asalt stațiune Băile Herculane în minivacanța de Sfânta Maria VIDEO

Mii de turiști au ales să își petreacă cele cinci zile libere din minivacanța de Sfânta Maria Mare la ștrandurile din stațiunea Băile Herculane. Atrași de aerul curat și de apele termale, turiști din toată țara și nu numai, au profitat de zile libere de Sfânta Măria, și au ales să își petreacă concediul la Băile Herculane.

De la intrarea în Herculane, toate pensiunile și hotelurile au fost ocupate în proporție de 99% în această perioadă. Pe la ora prânzului, Duminică, toate parcările de pe Valea Cernei au fost ticsite cu mașinile turiștilor, cu greu îți mai puteai găsi un loc de parcare unde să îți lași mașina.

O parte din turiști au ales izvoarele termale in aer liber – ,,la cădițe” – pentru tratarea unor afecțiuni reumatice. O altă parte dintre turiști, au ales terasele din centrul stațiunii, unde s-au răcorit cu înghețată și bere, iar cei mai mulți au luat cu asalt cele două ștranduri de pe Valea Cernei.

În medie, o persoană, a cheltuit în jur de 600-700 lei, în cele cinci zile libere de Sfânta Măria. După amiază, aglomerația din stațiunea Băile Herculane s-a mutat pe E 70, unde în mai multe localități, poliția rutieră, a montat radare ca să-i disciplineze pe cei care nu respectă limitele legale de viteză.

Un reportaj de Adi Neagu

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

2 comentarii la „Mii de turiști au luat cu asalt stațiune Băile Herculane în minivacanța de Sfânta Maria VIDEO

  • 23 august 2018 la 23:11
    Permalink

    Frumos

Comentariile sunt închise.