Moș Crăciun a adus Sărbători cu bucate alese, dar și cu mult alcool, iar polițiștii, au adus dosare penale

Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației săvârșite în după-amiaza zilei de 25 și în cursul nopții de 25/26 decembrie 2011.

Z. GHEORGHIÅ¢Ă, în vârstă de 37 de ani, a fost oprit pentru control pe strada Sadovei din Bocșa.

Verificările efectuate de polițiști au scos la iveală că bărbatul are permisul reținut, motiv pentru care s-a întocmit un dosar penal.

Câteva ore mai târziu, oamenii legii au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, produs pe strada Cloșca din Oravița, dar soldat doar cu pagube materiale. Polițiștii au constatat că unul din autovehicule a fost condus de către M.MARIAN, în vârstă de 22 de ani. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Oravița unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

După aproximativ o oră, un alt bărbat în vârstă de 31 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Bocșa având o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest.

Și în acest caz au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a întocmit dosar un de cercetare penală.

Citeste si

ANUNŢ OPRIRE ANUNŢ OPRIRE APĂ în ORAVIȚA – 05.08.2026 – avarie

În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la conducta principalăde apă, suntem nevoiți să întrerupem …