Mos Craciun a venit si la fotbalistii de la CSM Resita

Moș Crăciun a trecut și prin curtea clubului CSM Școlar Reșița, unde a lăsat câte un cadou pentru cei mult 80 dintre copiii care visează să ajungă mari fotbaliști.

La inițiativa conducerii CSM Școlar Reșița, a Primăriei și Consiliului Local, fotbaliștii juniori de la clubul din Valea Domanului s-au bucurat de atenția lui Moș Crăciun, care nu i-a uitat nici anul acesta. Copiii din grupele antrenorilor Ovidiu Telescu, Roco Sandu, Petre Panescu și Daniel Anghel au fost recompensați pentru rezultatele frumoase. Moșul a lăsat câte un dar pentru fiecare și a promis că va fi și mai darnic la anul, când așteaptă performanțe și mai mari.

“Am încercat să le arătăm acestor copii că apreciem munca și efortul lor. Nu e ușor să bați mingea toată ziua, fie că o fac pe iarbă, pe teren sintetic sau zgură. Trebuie să avem grijă de acești copii, să-i creștem astfel încât, peste câțiva ani, să ne încânte cu evoluțiile lor într-o ligă, sper eu, superioară celei în care activăm acum”, a declarat președintele CSM Reșița, Cristian Bobar.

Citeste si

Anunț important – Închidere temporară Podul de Piatră din Herculane

Stimați cetățeni, Vă informăm că Podul de Piatră din Centrul Istoric al orașului va fi …