Moș Nicolae a poposit la copiii si familiile din Câlnic

Colinde, bucurie, miros de mere, portocale și scorţişoară. Se apropie Crăciunul şi toţi ne lăsăm vrăjiţi de magia sărbătorilor de iarnă. Îl aşteptăm cu mult drag pe Moş Crăciun, dar până atunci, ruda lui mai mică – Moș Nicolae, a venit să deschidă șirul sărbătorilor de iarnă.

Ș uite așa, Moș Nicolae nu i-a uitat nici anul acesta pe copiii din cartierul Câlnic. De 14 ani, în fiecare an de Moș Nicolae, preotul Valentin Popovici de la biserica parohială din Câlnic, organizează o serbare specială cu copiii din parohie. Împreună, copii mari și mici, cu părintele în frunte, încă de prin toamnă, se pregătesc să-l întâmpine pe Moș Nicolae cel darnic. Copii cântă colinde și spun poezii în cinstea Moșului. Acest eveniment a devenit o tradiție de care se bucură atât copiii cât și părinții.

După o scurtă rugăciune adresată Sfântului Nicolae, preotul îl cheamă pe Moșul cel bun și darnic care vine încărcat cu dulciuri pentru copii cuminți. Deși tradiția spune că Moșul aduce nuielușe copiilor neastâmpărați, pentru copii din Câlnic nu s-a găsit nici măcar una în sacul Moșului, semn că aceștia au fost cuminți și ascultători tot anul.

După ceremonia de la biserică, prinţele Valentin împreună cu copiii și mai mulți săteni, au mers la mai multe case și familii cu mulți copii din Câlnic, arătându-le că Moș Nicolae nu i-a uitat nici pe ei.

Acum, că au rămas mai puțin de 20 de zile până la Crăciun, preotul împreună cu copiii și corul bisericii, conform tradiției, vor merge la colindat în tot satul.

Comentarii

comentarii