Pensionarii au dat startul petrecerilor de revelion la Resita – Revelionul pensionarilor în avans VIDEO

La Reşita a avut loc Revelionul Pensionarilor în avans. Pentru că în noapte de 31 decembrie vor fi ,,de gardă,, cu nepoţii, pensionarii din Resita au organizat un revelion în avans. Peste 600 de pensionari din Reşita s-au adunat a începând cu ora 18 ca să aibă timp să se distreze, în cel mai mare local din Reşita şi cu doar 65 de lei de persoană, au petrecut până în zori.

Revelion în avans, la Reşita. La fel cum o fac de ani, pensionarii din oraş au petrecut Revelionul mai devreme, cu muzică pentru toate gusturile, dans, bucate alese şi cu multă voie bună. 
 
Ca de obicei, o orchestră profesionistă a asigurat ambientul – cu muzica populară, ritmuri moderne sau şlagărele tinereţii, seniorii Resitei au dansat şi petrecut întreaga noapte aşa cum fac an de an.
Petrecerea este organizată de Primăria Reşita, în colaborare cu organizaţiile de pensionari din oraş. Contribuţia lor este una foarte mică, restul banilor fiind asiguraţi de consiliu local şi sponsori din Reşita.

Comentarii

comentarii