Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au organizat în anul 2018, pe lângă multe altele, următoarele manifestări principale: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan” (cea de a XXVIII-a ediție, 5 – 14 octombrie) cu cea de a XXV-a …
Citeste mai multTag Archives: 2018
Pensionarii au dat startul petrecerilor de revelion la Resita – Revelionul pensionarilor în avans VIDEO
La Reşita a avut loc Revelionul Pensionarilor în avans. Pentru că în noapte de 31 decembrie vor fi ,,de gardă,, cu nepoţii, pensionarii din Resita au organizat un revelion în avans. Peste 600 de pensionari din Reşita s-au adunat a începând cu ora 18 ca să aibă timp să se …
Citeste mai multCarnavalul Toamnei 2018 – Frumosul şi tradiţia la Gen 7 Reşita VIDEO
Elevii, dascălii, părinții și bunicii copiilor din ciclul primar, și-au dat cu toții întâlnire la tradiționalul de acum „Carnaval al Toamnei”. Ca de fiecare dată, organizatorii – elevii Școlii Gimnaziale Nr 7 din Reșița sub îndrumarea dascălilor, s-au întrecut pe ei înșiși. Copii și părinții s-au întrecut în creativitate și …
Citeste mai multZilele recoltei 2018 la Resita
Primăria municipiului Reșița și PIEȚE REȘITA SRL, împreună cu Consiliul Local Resita, organizează Zilele Recoltei. În acest an, evenimentul se va desfăşura pe Platforma Calnicel, în perioada 28.09 – 30.09.2018. Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, reșiteniii vor avea ocazia să cumpere produse de sezon, la prețuri de producător, …
Citeste mai multVești sumbre pentru iarna anului 2018. Se anunță viscol și ger năprasnic!
Vara anului 2018 a fost, fără doar și poate, una atipică, cu ploi torențiale și temperaturi care au depășit 30 de grade foarte rar și se pare că și iarna va fi la fel. Mai exact, conform estimărilor făcute de meteorologi, iarna va fi lungă în acest an, din cauza …
Citeste mai multCALCULATOR PENSII 2018. Afli EXACT cu cât îţi creşte pensia până în 2021
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, au discutat miercuri, la Parlament, despre forma finală a legii pensiilor, care ar urma să fie prezentată joi. Dragnea spunea că această lege ar urma să “reaşeze un sistem uriaş şi care a tot fost complicat de-a lungul anilor”, în timp …
Citeste mai multRezultatele la Bac 2018 si Notele obținute de absolvenții de liceu le gasesti aici
Rezultate Bac 2018: Notele obținute de absolvenții de liceu care au susținut examentul de Bacalaureat sunt publicate pe edu.ro miercuri, 4 iulie. Cei aproape 140 de mii de candidați înscriși vor afla, miercuri, rezultatele la Bac 2018 accesând rezultate bac 2018 https://observator.tv/social/rezultate-bacalaureat-2018-notele-239337.html Elevii află astfel notele pe care le-au obținut la probele …
Citeste mai multAmenda de peste 1.000.000 de lei aplicata Telekom Mobile pentru incidentul de securitate din luna martie 2018
„Analiza documentelor transmise de catre Telekom Mobile cu privire la incidentul de securitate care i-a afectat reteaua in luna martie a acestui an a aratat ca au fost incalcari grave ale conditiilor de disponibilitate ale serviciilor furnizate catre utilizatori. A fost cel mai grav incident inregistrat pe piata comunicatiilor electronice …
Citeste mai multCând începe vacanța de vară în 2018
Elevii mai au doar cinci săptămâni până când anul școlar 2017-2018 se va încheia. Anul acesta, vacanţa de vară 2018 va începe pe 16 iunie şi se va încheia pe 9 septembrie 2018. Până atunci, elevii mai au două weekenduri prelungite: de Rusalii şi de 1 Iunie. Pentru clasele terminale …
Citeste mai multALERTĂ – Israel a câștigat Eurovision 2018. VIDEO
Israel a câștigat Eurovision 2018 cu 529 de puncte. Israel, reprezentată de Netta Barzilai, a câştigat Eurovision 2018 cu piesa cu „Toy”, în urma finalei ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Lisabona. Israelul a primit 529 de puncte. Podiumul Eurovision este completat de Cipru și …
Citeste mai mult
Info CS