Proiectul 300 a picat la vot Senatul a omorât voinţa a 7.765.573 de români

Senatul a respins, cu o majoritate covârşitoare, proiectul de lege iniţiat de PMP prin care Parlamentul urma sa fie format din 300 parlamentari – 100 de senatori şi 200 de deputaţi.

Proiectul de lege al PMP care prevedea reducerea numărului de parlamentari la 300, în acord cu rezultatele referendumului din 2009, a picat la vot. Cu 83 de voturi „împotrivă”, 2 „pentru” şi 3 abţineri, plenul camerei superioare a respins iniţiativa partidului condus de Traian Băsescu.

„Români, nu mai votaţi politicieni care vă dispreţuiesc şi vă umilesc! Senatul a omorât, astăzi, voinţa a 7.765.573 de cetăţeni români care au decis că vor un Parlament cu maximum 300 de parlamentari. PSD, PNL, ALDE, UNPR şi UDMR nu sunt de acord cu cetăţenii români.

Ei au votat pentru păstrarea structurii actuale, cu 500 de aleşi ineficienţi. Rezultatul votului a fost 83 voturi împotrivă şi 2 voturi pentru reducerea numărului de parlamentari la 300”, şi-a exprimat revolta, pe reţeaua de socializare, preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac.

Cu câteva ore înaintea votului, preşedintele PMP Traian Băsescu declara că deşi Senatul nu este cameră decizională în acest caz, votul de azi va fi un semnal decisiv pentru soarta acestei legi, „vom vedea şi dacă USL mai există”.

Amintim că, la referendumul din 2009, nu mai puţin de 77,78% dintre alegători s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari. Prezenţa la vot a fost atunci de 50,95%.

„Referendumul a fost validat de CCR şi ar fi urmat să fie pus în practică. Potrivit legilor, Parlamentul era obligat să schimbe toată legislaţia aferentă pentru a respecta voinţa populară, lucru ce nu s-a întâmplat”, a atras atenţia PMP.

Reacţia PMP – „USL trăieşte”

„Mulţi politicieni, printre ei fostul şef USL, Crin Antonescu, au declarat că la referendum „poporul n-a ştiut ce votează”. Cu alte cuvinte poporul nu ştie ce interese are, doar politicienii ştiu, confundându-le cu propriile interese. Curtea Constituţională a stabilit, la 27 iunie 2012, că acea consultare populară din 2009 este obligatorie. „Referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale”, se arată în decizia 682/2012 a CCR.

Anul acesta, partidele politice cer votul alegătorilor în alegerile locale şi legislative. Corect şi raţional ar fi ca alegătorii să întrebe partidele vinovate de neaplicarea deciziei de la referendumul din 2009, de ce le mai cer votul, dacă nu ţin cont de el? Dacă poporul este „prost”, de ce ar trebui să voteze partidele care ţin cont de votul popular doar când şi cum le convine? Aşteptăm răspunsul la această întrebare adresată partidelor care n-au ţinut cont de votul popular de la referendumul din 2009.”

Citeste articolul original AICI: http://epochtimes-romania.com/news/proiectul-300-a-picat-la-vot-eugen-tomac-senatul-a-omorat-astazi-vointa-a-7-765-573-de-romani—246280

Comentarii

comentarii