Reșițenii la ,,Da EurHope a EurHome” – aprecieri la nivel național

10013551_702348079808565_3257640929333558519_nÎn perioada 9 – 12 aprilie 2014, la Brașov, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național ,,Made for Europe’’, desfășurată sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Așa cum apreciază Președintele Parlamentului European, domnul Martin Schulz, într-o scrisoare adresată Ministerului Educației Naționale, acest concurs „contribuie la o mai bună cunoaştere şi intelegere a valorilor şi politicilor europene la nivel local şi naţional şi stimulează participarea elevilor şi a profesorilor la programele europene din domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului”.
„Made for Europe” este o competiţie ȋntre cele mai originale, interesante, utile şi competitive produse finale realizate ȋn cadrul proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale, iar acordarea Ȋnaltului Patronaj al Parlamentului European reprezintă o recunoaştere la nivel european a acestei iniţiative, cu o dimensiune europeană evidentă.
Și în acest an județul Caraș – Severin a fost bine reprezentat, prin Colegiul Național ,,Traian Lalescu’’ Reșița, Colegiul Național ,,Mircea Eliade’’ Reșița și Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița. Delegația județului nostru a fost formată din elevii Dolot Nicole (Colegiul Național ,,Traian Lalescu’’ Reşiţa), Jurma Gabriel (Colegiul Național ,,Mircea Eliade’’ Reşiţa) și Barta Theodor (Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa). Elevii au fost însoțiți de către doamna profesor Aurora Korka, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale, membru al Comisiei Centrale și de către domnul profesor Nicolae Chiosa de la Colegiul Național ,,Traian Lalescu’’ Reşiţa.
În urma participării la etapa națională a acestui concurs, delegația județului nostru a câștigat un premiu I, prin eleva Dolot Nicole, de la Colegiul Național ,,Traian Lalescu’’ Reșița, care a prezentat produsul final al proiectului Youth in Action ,,Da EurHope a EurHome”, un pachet educațional format dintr-un auxiliar didactic, o revistă și un film motivațional, pachet realizat de elevii și profesorii implicați în proiect. „Acest premiu vine ca un dar al lui Dumnezeu şi ca o certitudine că tot ceea ce s-a semănat în aceşti ani, astăzi dă rod bun prin tinerii minunaţi pe care îi avem alături de noi în cadrul şcolii şi în oraşul nostru”, apreciază profesorul Nicolae Chiosa, coordonatorul proiectului ,,Da EurHope a EurHome”.
Felicitări celor trei echipe de proiect pentru dăruire, pentru perseverență, pentru produsele finale de calitate!

Comentarii

comentarii