„Săptămâna Mare” la românii ortodocși din Gyula- UNGARIA

„Săptămâna Mare” reprezintă o perioadă aparte pentru credincioșii care aparțin Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Momente de referință în cadrul acestei Săptămâni sunt în special slujbele și tradițiile din Joia și Vinerea Mare (9 și 10 aprilie 2015), când la Catedrala Episcopală din Gyula și în celelalte biserici ale Episcopiei sunt săvârșite „Denia celor 12 Evanghelii” și „Denia Prohodului Domnului”.

Consulul general al României la Gyula, cărășanul Florin Trandafir Vasiloni, a luat parte la ceremonii religioase celebrate la Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” și la Biserica „Sf. Parascheva” din Gyula, de catre Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alti preoți și diaconi.

Prin aceste slujbe, românii ortodocși din Ungaria se pregătesc de cea mai mare Sărbătoare Creștină, care este Învierea Domnului sau Sfintele Paști.

Citeste si

Ion Marcel Vela: Suntem echipă mai ales în aceste vremuri tulburi, pentru că ne iubim Patria și neamul

Ziua Armatei Românei mă obliga să îmi plec capul și să am un gând pios …