Sarbatoare la Rusca Montana – ,,SĂRBĂTOARE PESTE BRAZI”

Școala Gimnazială ,,Ștefan Velovan” Rusca Montană, reprezentată de director prof. Bobîrsc Dan Ovidiu, vă invită în data de 9.06.2018 începând cu ora 12, la serbarea câmpenească ,,SĂRBĂTOARE PESTE BRAZI”, activitate ce va finaliza proiectele CAEJ ,,Natura și minunățiile ei”, coordonator prof. înv. primar Șoldan Theodora Ingrid, ( poziția134 în Calendarul ISJ Caraș Severin), ,,Tradiții și obiceiuri la români și alte popoare”, (poziția 115), coordonator înv. Șarampoi Stela și ,,De la suflet de copil la suflet de bătrân” (poziția 75), coordonator prof. înv. primar Subinof Iuliana.

Alături de noi în derularea acestor proiecte am avut implicate unități școlare de pe raza județului, după cum urmează: Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu, Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu, Grădinița PP5 Oțelu Roșu, Grădinița PN Voislova, Școala Primară Cireșa, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Bucova, Școala Gimnazială ,,Gheorghe Frățilă” Glimboca, Școala Primară Goleț, Școala Gimnazială ,,Trandafir Cocârlă” Ruieni, structură Școala Primară Globu Craiovei, dar și instituții precum Casa Corpului Didactic Caraș Severin, Agenția de Mediu Caraș Severin, Primăria Rusca Montană, Biserica Ortodoxă Rusca Montană, Așezământul Monahal Glimboca (Azil de bătrâni).
Am fost sprijiniți și permanent coordonați de Inspectoratul Școlar Caraș Severin.

În cadrul ,,serbării câmpenești”, elevii din școlile partenere vor prezenta scenete ecologice și literare, recitare poezie în grai, cântece de voie bună, dansuri populare românești și ale minorităților.
Invitații sunt așteptați de la ora 10 în incinta școlii pentru a putea vizita Școala Aplicant.

Se vor viziona filmulețe despre comună și imagini de la derularea proiectelor cu partenerii implicați.
La ora 12, în parcul Căminului Cultural se vor derula activitățile propriu zise, prin prezentarea pe școli și grădinițe a programelor.

Vă așteptăm cu drag!

Comentarii

comentarii