Scandalul continuă! Covaci: «Foştii membri Phoenix mint! Au primit toţi banii!»

phoenixComponenţii trupei Phoenix se afla în mijlocul unui scandal imens şi îşi aruncă acuze greu de imaginat unul celuilalt.

Săptămâna trecută au fost dezvăluite faptele unui conflict foarte puternic între Nicu Covaci, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, după ce Nicu Covaci a declarat că noua lui carte despre Phoenix, ce va apărea anul acesta şi va conţine dezvăluiri deloc plăcute la adresa foştilor colegi, va dărâma legenda formaţiei.
Totodată, Covaci le interzicea acestora prin notificare publică să-i mai cânte piesele. În replică, atât Mircea Baniciu, cât şi Ovidiu Lipan Ţăndărică l-au acuzat pe liderul Phoenix că nu le-a plătit nici un leu cuvenit din vânzarea celor patru albume „Phoenix” apărute după 1989.
Acum, Nicu Covaci face dezvăluiri noi care cu sigurnaţă nu sunt pe placul lui Ţăndărică şi Baniciu.
„Ceea ce spun ei sunt minciuni! Şi-au primit drepturile de la UCMR şi CREDIDAM, există hârtii în acest sens. Eu nu mi-am primit toţi banii. Problema mea e că am fost mereu un ghimpe atât în ochii comuniştilor, cât şi în cei ai capitaliştilor. De comunişti, când nu s-a mai putut, am plecat. Acum am probleme cu capitaliştii. Dar ei, pentru că sunt laşi, s-au aliat cu cei care sunt şmecheri în acest moment şi îi pot susţine”, a spus Covaci, potrivit Ring.
„Nici unul dintre ei nu a fost dat afară din formaţie, ci au dispărut din cauza şuşelor. Unde aţi mai pomenit ca membrii unei trupe cu o istorie de 50 de ani în spate să cânte pe la nunţi, botezuri şi înmormântări?!. E adevărat că e greu şi că din Phoenix nu se poate trăi, dar eu m-am zbătut întreaga viaţă să-i învăţ pe toţi că, oricât ar fi de greu, trebuie să-ţi păstrezi coloana vertebrală”, a continuat el.
sursa: http://ro.omg.yahoo.com

Comentarii

comentarii