Stă în casa Primăriei, dar fură florile din parcurile orașului

hoata floriPoliţiştii locali au identificat în sectorul de patrulare “Centru Civic”, în data de 23 martie 2014, o femeie, născută în comuna Bala, judeţul Mehedinţi şi domiciliată în Reşiţa, cartier Doman, în timp ce sustrăgea flori din rondurile amenajate în zonă.
În momentul legitimării, aceasta avea asupra sa o sacoşă care conţinea 10 plante sustrase de pe domeniul public. Din verificări, a rezultat că aceasta locuieşte într-un imobil administrat de Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa şi beneficiază de ajutor social.
Femeia a fost sancţionată cu o amendă în valoare de 200 de lei pentru încălcarea prevederilor HCL nr. 1/2010.

Comentarii

comentarii

One thought on “Stă în casa Primăriei, dar fură florile din parcurile orașului

  1. Trebuie expediata in jud Mehedinti neintarziat. Plata indemnizatiei este ilegala si imputabila functionarilor de la Primarie ( probabil avand acelasi ADN)Este nefiresc ca banatenii sa plece la munca in strainatate iar mehedintenii si altii sa primeasca gratuitati de aici. Sper ca o lista cu „deportatii” sa fie finalizata chiar in aceasta sapatamana,

Comments are closed.