Sufletul ,,Casei de cultura a sindicatelor” s-a stins – Horațiu Vornica a murit

Horaţiu Vornica, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, timp de patru decenii, a încetat din viaţă, la vârsta de 75 de ani. Horaţiu Vornica a condus Casa de Cultură din anii 70, fiind total implicat în activităţile culturale ale instituţiei, în nenumărate evenimente culturale de anvergură din municipiul Reşiţa şi din judeţul Caraş-Severin.

În anul 2013, a ieşit la pensie, însă, a continuat să lucreze la Casa de Cultură din Reșița din poziţia de consilier cultural. Horaţiu Vornica a fost iniţiatorul şi organizatorul unor evenimente tradiţionale de prestigiu, ca: „7 zile – 7 arte”. „Reşiţa în 10 dimenisuni”, „Bănăţenii au talent”, a numeroase festivaluri şi concursuri, a organizat simpozioane şi tabere de artă plastică, a sprijinit activitatea Cenaclului literar „Semenicul”, lansarea de cărţi şi reviste.

„Am suferit o pierdere care nu poate fi exprimată în cuvinte; domnul Vornica a fost un om cu o vastă cultură, cu o experienţă organizatorică extraordinară. Am pierdut un om de valoare, dedicat muncii, loial, corect faţă de alţii şi faţă de sine. Îi datorăm respect şi recunoştinţă. Suntem îndoliaţi şi ne exprimăm condoleanţe faţă de familie, faţă de prietenii săi, faţă de nenumăraţii colaboratori. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus Marian Apostol, actualul director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Trupul neînsufleţit este depus la cimitirul nr 8, capela nr.3.

Foto:argument-cs.ro

Comentarii

comentarii