NEWS ALERT Se inchide circulatia pe E70 la Piatra Scrisa. În data de 12/13 august 2019, între orele 00- si 03, Drumul Național 6 (E70), la Km. 430+100 metri, în afara localității Armeniș, zona Mănăstirii Piatra Scrisă se închide pe ambele sensuri de mers, în vederea efectuării unor lucrări de …
Citeste mai multTag Archives: drum
Lindenfeld, Satul Ucis De Drum Și Locul În Care Timpul A Stat Pe Loc VIDEO
Lindenfeld Satul Ucis De Drum Și Locul În Care Timpul A Stat Pe Loc. Lindenfeld sau în traducere din germană: Câmpul cu tei. Acesta a fost până mai acum vreo 25 de ani o localitate, un sat de munte din Caraş Severin. Cu biserică, cu școală, instalație de apă și …
Citeste mai multAccident pe carosabil ud la Triaj – Doua femei la spital VIDEO
Un grav accident de circulație în urma căreia două femei au ajuns la spital, a avut loc luni dupămasa la Reşita, Mai exact, evenimentul rutier a avut loc în zona Triaj în zona zidului de sprijin pe fondul unui carosabil alunecos in urma ploii de luni dupamasa. Conform primelor informaţii …
Citeste mai multACCIDENT! A parasit carosabilul si a rupt stalpul la RAR Moniom VIDEO
Un accident de circulaţie cel puţin spectaculos a avut loc în această seară în jurul orei 19 pe DN58B în dreptul RAR spre Moniom. Se pare că un conducător auto a pierdut controlul volanului, a trecut şanţul din marginea drumului şi a lovit un stâlp din ciment, pe care l-a …
Citeste mai multTrafic restrictionat intre Maciova si Ciuta pe DJ 680A
Trafic restrictionat intre Maciova si Ciuta pe DJ 680A. Ca urmare a lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 680A MACIOVA-CIUTA-OBREJA, derulate prin PNDL, etapa a II-a, în perioada 13-15 iulie, circulația se va desfășura alternativ, prin dirijare, pe o singură bandă, în zona podețului situat între Maciova și Ciuta. …
Citeste mai multLupta cu incendiile de vegetatie uscata – Sute de hectare in flacari VIDEO
Pompierii militari din cadrul ISU Semenic au interveni în ultimul timp la mai multe incendii de vegetație uscată și miriști în tot județul. Suprafața afectată este de sute de ha. Cauză probabilă de producere a incendiilor este utilizarea focului deschis în spaţii deschise. Cu alte cuvinte, cineva vine şi dă …
Citeste mai multCel mai circulat drum județean ce duce la Bănia, Gârbovăț, Şopotul Vechi, Dalboșeț și Şopotul Nou, este plin de gropi VIDEO
Câteva mii de oameni din localitățile Bănia, Gârbovăț, Şopotul Vechi, Dalboșeț și Şopotul Nou, așteaptă de ani buni refacerea drumului județean DJ571B. Acesta este singurul drum de acces al localnicilor, atât către capitala Văii Almăjului- comuna Bozovici, dar și către Moldova Nouă. Localnicii s-au săturat să-și rupă mașinile prin gropi, …
Citeste mai multMașină răsturnată pe marginea drumului național DN57B VIDEO
Lipsa de experiență, coroborată cu viteza, carosabilul alunecos și o ușoară curbă, a dus la producerea unui accident de circulaţie ce se putea termina foarte prost pentru șofer. Un șofer a ajuns cu mașina în șanțul destul de adânc de pe marginea carosabilului. Evenimentul s-a întâmplat pe Valea Bozoviciului, în …
Citeste mai multLocuitorii din Sopotul Vechi multumesc Consiliului Judetean pentru drum VIDEO
Drum judeţean 571G în Şopotu Vechi 1 feb 2019. Locuitorii satului Şopotul Vechi aduc calde mulţumiri, cu lacrimi în ochi printre sughițuri și ignituri, ,,drumarilor de la Consiliul Judeţean” pentru felul în care arataă drumul ce leagă satul de civilizaţie. Oamenii nu sunt supăraţi, nuuuuu – absolut deloc, ba dimpotrivă …
Citeste mai multAlunecări de teren în Caras Severin – O casă în pericol şi un drum național blocat VIDEO
Sâmbătă în jurul orei 14, s-a produs o alunecare de teren pe DN 58B, între Coltan şi Moniom, în urma căreia s-a blocat drumul care leagă Reșița de Timișoara. Locul este cunoscut ca fiind cu probleme, mai ales când urmează perioade de dezgheţ după ierni grele cu zăpadă multă. La …
Citeste mai mult
Info CS