Tag Archives: financiara

​Leul nu are spațiu de apreciere în 2017

În perioada analizată leul a recuperat o bina parte din pierderile suferite în săptămâna protestelor populare la nivel național impotriva OUG 13, care au produs o creștere a euro la peste 4,55 lei. Euro a avut în prima parte a perioadei o tendință de depreciere, media coborând la jumătatea ei …

Citeste mai mult

Analiza financiara – Leul a ales aprecierea

De obicei, apropierea alegerilor locale, parlamentare sau prezidențiale au avut efecte depreciative asupra leului. Anul acesta însă moneda națională a avut o evoluție calmă, rezistând chiar și presiunilor care s-au făcut simțite pe piețele internaționale, semn că fundamentele economice satisfac investitorii. Cursul euro a scăzut de la 4,5027, la începutul …

Citeste mai mult

Analiza financiara infocs.ro Săptămână de apreciere pentru leu

Deciziile luate de Curtea Constituțională (CCR) privind Legea dării în plată dar și solicitarea făcută de Guvern către aceeași CCR privind constituționalitatea Legii conversiei creditelor în franci elvețieni au mulțumit sistemul bancar, ceea ce a permis leului să se aprecieze față de principalele valute. Cursul euro a scăzut de la …

Citeste mai mult