Amplificarea tensiunilor din Orientul Mijociu, după ce mai multe state arabe și-au întrerupt relațiile diplomatice cu Qatarul, stat suspectat de sponsorizarea mișcărilor teroriste, la care se adaugă alegerile de astăzi din Marea Britanie, care par a nu mai avea un câștigător clar, au condus la creșterea aversiunii față de risc, …
Citeste mai multTag Archives: orient
Premierul francez Valls: Creștinii din Orient sunt pe punctul de a fi eradicați. În Franţa studiul islamului e obligatoriu, creştinimsul facultativ
Primul ministru francez Manuel Valls a estimat vineri că creștinii din Orient sunt “pe punctul de a fi eradicați” și a cerut “oprirea exterminării” lor de către gruparea Statul Islamic, în special în Irak și Siria, notează AFP, potrivit Agerpres. “Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să stabilim adevărul: creștinii …
Citeste mai multPovestea fascinantă a banilor ardelenilor de acum 250 de ani, care încă mai circulă în țările arabe
Una dintre cele mai longevive monede din istorie, care circula în Transilvania acum 250 de ani, mai este încă în circulație printre negustorii din țările din zona Golfului Persic. Banii ardelenilor, care sunt păstrați încă de multe familii din Transilvania și din Bucovina sub formă de salbă, sunt extrem de …
Citeste mai mult
Info CS