Tag Archives: pasti

Iată care sunt farmaciile deschise de sărbători

Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin a stabilit programul farmaciilor pe perioada sărbătorilor de Paști. Astfel, duminică, 12 aprilie, în prima zi de Paști, la Reșița va fi deschisă Farmacia Catena, din Centrul Civic, iar la Caransebeș Farmacia Iatrofarm, de lângă Parcul Dragalina. Acestea vor fi deschise între orele 8:00 și 20:00.

Citeste mai mult

Târg de Paști cu produse tradiționale, la Reșița

Şi în acest an, cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria Municipiului Reşiţa pune la dispoziţia comercianţilor şi producătorilor interesaţi spaţii pentru comercializarea produselor specifice. Locaţiile disponibile sunt în Centrul Civic şi în Piaţa Tricolorului (Lunca Bârzavei-Govândari), zone situate central şi cu o circulaţie intensă. Cererile se pot depune până vineri, 3 …

Citeste mai mult

Două puncte de sacrificare a mieilor de Paști la Reșița

În preajma sărbătorilor pascale, în municipiul Reşiţa au fost deschise, începând de luni, două puncte de sacrificare a mieilor în Piaţa agroalimentară Reşiţa Sud şi în Piaţa agroalimentară Reşiţa Nord. Aceste spaţii au fost amenajate şi autorizate şi funcţionează până în data de 12 aprilie 2015 după următorul program: de …

Citeste mai mult

Vine primăvara și orașul se pregătește de Paști

În această săptămână, Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local-Serviciul de Iluminat public şi Deszăpezire desfăşoară noi lucrări specifice sezonului de primăvară. Au început lucrările de frezare a carosabilului pe Aleea Albăstrelelor şi Aleea Constructorilor. Începând de astăzi, 31 martie 2015, vor fi efectuate plantări de arbori din speciile …

Citeste mai mult